Aceleași probleme constatate de către ASUM în urmă cu două luni, au fost descoperite și de către reprezentanții Avocatului Poporului la Centru Azur din Victoria. Cu privire la Directorul de la Victoria, „se apreciază că o schimbare de management în acest centru se impune, deși este greu de găsit o persoană competentă care să ocupe acest post pe perioadă determinată” de la Luca citire, nu apostolul, ci directorul general adjunct Daniela Luca. Serios, se apreciază? Tandemul Durnă-Luca trebuie demis de urgență. Iresponsabilitate, inconștiență sau rea voință, sunt întrebări legitime, având în vedere raportul Avocatului Poporului. Cine ar mai trebui să constate condițiile inumane, mizerabile în care trăiesc acești copii pentru a se lua o decizie, Dumnezeu? Aceștia trebuie să răspundă și în fața legii pentru toate ilegalitățile comise, unele dintre acestea fiind cuprinse chiar în raportul de audit. Despre altele am mai scris, în baza documentelor primite de la DGASPC . Ne-am întrebat, și ne întrebăm, care sunt interesele pentru care acest „tandem” nu este demis, și care ar fi motivele pentru care aceștia nu-și dau demisia. Să fie oare bugetul DGASPC de aprox. 30 milioane Euro, și o lege care să permită atribuirea directă a contractelor cu valoare de până la 100.000 euro, un motiv suficient? Ne întrebăm public, sau cum zice zicerea -trai pe vătrai!!!
P.S
Domnule Durnă nu ați avut impresia că Avocatul Poporului a vrut să ocupe centrul de la Victoria, așa cum ați afirmat în cazul ASUM? De ce nu le restricționați accesul în centrele de plasament? Cum și-au permis, cum au îndrăznit să vă deranjeze în nepăsarea continuă a „domniilor voastre”? S-a terminat mina pixului instituțional, sau nu vă ține? Vorba românului-ulciorul nu merge de multe ori la apă.