Minunea se află amplasată pe fațada blocului situat în Brașov, pe strada Calea București nr. 13-15, bloc 34. Pe coșul din imagine, sunt eliberate în atmosferă gazele arse, rezultate în urma procesului de ardere a combustibililor solizi (lemn, rumeguș, brichete, etc) Bucata de metal a fost amplsată pe fațada blocului fără a avea însă Autorizație de Construcție, așa cum prevede Legea 50/1991. Fațada blocului, făcând parte din categoria părților comune, aflată în coproprietatea forţată a tuturor proprietarilor de unităţi locative individuale din acea clădire , impune obținerea acordului scris din partea tuturor coproprietarilor cu privire la amplasarea coșului! Prevederile N.C.C. în materie sunt clare! Se spune că cea mai bună pizza este cea făcută în cuptor pe lemn. Așa o fi! Noi spunem că cea mai bună și trainică construcție este aceea care este realizată legal, în baza unor avize și autorizații , conform reglementărilor legale în materie. Asta spunem noi, asta reclamă și locatarii! Proprietarul coșului și a Pizzeriei are o altă opinie. Ceva de genul „mi se rupe„! Locatarii, unii dintre ei, spală geamurile și pervazul, de funinginea eliminată pe coș, de câte ori este nevoie! Adică au timpul ocupat. Geamurile, pentru aerisirea locuinței, le deschid cu grije din cauza mirosului! Fac toate aceste sacrificii, doar pentru a fi convinși că, pizzeria nu se dezice de calitatea produsului final! Ironic! În tot acest timp, autoritățile, alea multe, multe, fac ceea ce trebuie, adică NIMIC! Până când se va trezii cineva, instituțional vorbind, de aici sau din altă parte, recomandăm locuitorilor din zonă prudență! Detergent, lavete, măști și răbdare! Recomandarea cu încrederea în instituțiile statului, care fac și dreg, o lăsăm la final. Niciodată să nu spui niciodată! Baftă multă!
Un coș…în calea uitării!
previous post
1 comment
In cazul de fata exista autorizatie de mediu, autorizatie de la primarie, aurorizatie de la pompieri!
Ce alta autorizatie mai necesita?