Interviu cu reprezentantul Sindicatului de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase – doamna Scoican Mirela, care ne relatează problemele și modul în care urmează să se desființeze Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, despre cum personalul medical a fost pus în fața faptului aproape împlinit fără nicio consultare prealabilă dar și cum îi va afecta pe mulți dintre pacienți.
Cum urmează să de desființeze spitalul?
Secția de adulți va trece la Spitalul Județean, iar secția de pediatrie se va muta la Mârzescu și va ține de pneumologie. În primul rând, în țară, nicăieri Secția de boli infecțioase, cred că doar la Sibiu este împărțit așa în două părți. Nu este nicăieri o Secție de boli infecțioase sub 2 conduceri. În al doilea lea rând, situația financiară a Spitalului Județean este dezastruoasă. Le lipsesc materiale, au avut multe cazuri de îmbolnăvire, tocmai de aceea, noi de bine de rău ne gospodărim singuri, vedeți că n-au fost cazuri decât minim de îmbolnăvire în cadrul personalului, tocmai pentru că am avut materiale, tocmai pentru că știm să ne gestionăm, să avem grijă și să gestionăm situația.
De unde a pornit ideea desființării?
S-a pornit de la ideea că DSP consideră că paturile la noi la spital sunt foarte înghesuite. DSP nu dorește decât un număr de 51 paturi și consideră că numai 51 paturi mai încap în saloanele acestui spital. Într-adevăr, s-au făcut renovări, s-au făcut băi în saloane și s-a mai luat din locul paturilor. Spitalul ar fi trebuit să aibă un număr de paturi, DSP-ul consideră că ar trebui un număr mult mai mic, ca să aibă pacientul cubajul de aer și atunci au considerat să ne despartă și au să trimită pediatria la Mârzescu, unde se spune că se va renova. Nu știu dacă dvs vedeți pe cineva acolo apucându-se de renovat, dacă vedeți că se va renova cât de curând. Se spune că de la Mârzescu se mută secțiile spitalului Județean, iar la Mârzescu se va muta pneumoftiziologia – o parte, 3 pavilioane împreună cu secția noastră de pediatrie care va ține de ei.
Când a fost inițiat proiectul acesta de desființare și mutare? A fost dezbătut sau nu?
Nu știm când a fost inițiat. Discuții și amenințări că ne va prelua județeanul au fost de mult timp. Pe noi asta ne îngrijorează – situația financiară a Județeanului. După aceea, Spitalul Județean, de obicei mută secțiile, vedeți bine că le mută întotdeauna, dintr-un pavilion într-altul, în funcție de cum consideră că are nevoie. Deci nu știu cum va rămâne situația și dacă vom rămâne noi ca secție de adulți aici. În afară de asta noi am cerut ca, dacă este totuși mutată secția de pediatrie la Mârzescu, să țină tot de Spitalul nostru și să rămânem unitate independentă, pentru că ne gospodărim mai bine, mai avem și ceva fonduri proprii, că nu sunt multe, dar mai sunt, spre deosebire de Județean, care probabil vor să-și astupe găurile cu ce bani mai avem noi.
Normal că ne gândim că sunt interese să ne despartă în două. Nu s-a discutat în Consiliul Medical (n.r. despre problema desființării spitalului). De joi (n.r. 14 mai) ce a vorbit la raport, hârtia pe care noi am văzut-o, acolo scrie că discuțiile s-au purtat și la nivel de conducere între spitalul nostru și al spitalului județean, dar când s-a discutat aici și în Consiliul medical și cu sindicatele?! N-au fost discuții! Atunci ne întrebăm de ce ne-am trezit așa aproape în fața unui fapt aproape împlinit.
În documente figurează 107 paturi, unde au încăput până acum?
Au fost 107 paturi, dar s-au tot redus, nici în momentul acesta nu avem 107 paturi, pentru că secția de pediatrie este închisă, pentru că este în igienizare. Se va deschide zilele acestea.
De unde știți de situația Spitalului Județean?
Nu știu o situație oficială, dar vorbind cu ceilalți colegi ai Spitalului Județean, pentru că cei din conducere ne spun lucruri frumoase și din conducerea lor. Dar având în vedere că știm că la un moment dat știm că nu aveau nici ser fiziologic, că nu au echipamente, că au avut o grămadă de cazuri de îmbolnăvire, au echipamente doar pe secția de terapie intensivă, în rest, nu folosesc, dar uitați-vă cât personal am avut de la Spitalul Județean îmbolnăvit, nu? Pentru că totuși, măcar o mască de protecție, niște mănuși, ș.a.m.d. Am văzut servicii cu ochii mei unde se pansează cu mâinile goale (n.r. la Spitalul Județean)! Noi aici lucrăm cu pacienți cu HIV, lucrăm cu ei, nu cred că s-a plâns nimeni, cu cel mai mare drag, dar nu putem să o facem cu mâinile goale.
HIV-ul unde o să rămână?
Până și HIV-ul se spune că va fi împărțit în 2 părți, și aici e o problemă și pentru pacienți. Pediatria pleacă acolo (n.r. la Mârzescu), medicii de la pediatrie într-adevăr, au un tratament, pentru că v-am spus, bolile infecțioase este o ramură, și atunci medicii de la pediatrie au și pacienți adulți cu HIV în tratament, este un program național care nu va putea să funcționeze în 2 locații, în 2 spitale diferite. Cum va fi împărțit programul? Noi suntem centru regional HIV și ne ocupăm de 3 județe, avem aproape 300 pacienți, mai avem program național pe hepatită cronică, pe hepatita C, o să fie foarte dificil, împărțit așa în două. Am cerut – ori să fim lăsați unitate independentă și dacă ei consideră că nu este loc suficient, mutăm pediatria, deși și acolo, zic că vor renova, hai să-i credem pe cuvânt. Nu știu când vor renova acolo. Sau atunci să ne mute pe toți la Mârzescu, să găsim o soluție să rămânem împreună, ca spital independent. Sau în cel mai rău caz să ne preia Pneumoftiziologia. Deci noi am făcut niște propuneri în privința asta.
Cui ați înaintat propunerile personalului medical?
Deocamdată au fost verbale, acum tot personalul semnăm o petiție pe care să o trimitem în mai multe părți (Ministerul Sănătății, DSP, Conducerea spitalului, Prefectura, Consiliul Județean) peste tot unde putem. În principiu preferăm să rămânem unitate independentă, pentru că ne descurcăm mult mai bine așa. Chiar dacă nu încap 100 paturi în Spitalul de Boli infecțioase, nu este treaba noastră să ne căutăm un spațiu. Mi se pare normal să se pună la dispoziție un spațiu corespunzător. Atunci, da, închidem aici.
S-a discutat cumva în cadrul spitalului despre construcția unui bloc nou?
Da, este făcut un studiu geo, se dorea o secție de pediatrie, construită în curtea din spate și am înțeles că au mai scos caietul de sarcini de vreo 2 ori, am înțeles că nu s-a prezentat nimeni pentru studiul de fezabilitate. Studiul geo este făcut. S-a încercat întâi să se mansardeze. S-a mai făcut un studiu. Prima ideea a fost să se mansardeze clădirea. Răspunsul nu a fost favorabil.
Dacă este vorba să se facă un bloc, de ce v-ar împrăștia așa?
Păi nu știu, tocmai asta. Noi știm și variante neoficiale, care nu sunt surâzătoare, adică ni se spune că pediatria se mută la Mârzescu, acolo va fi renovat, vor avea saloane cu 2 paturi, și cu baie. Va mai fi iarăși o mare problemă cu liniile de gardă. Adică nu mai fi o linie de gardă de boli infecțioase. Vor fi 2 linii de gardă. În momentul acesta avem 4 medici pediatri. Da, poate că vor face de gardă cu cei de la pneumoftiziologie. Dar un medic de la pneumoftiziologie se poate ocupa de un copil care vine cu meningită în comă, cu o meningococemie, comă hepatică?!
Ați cerut cumva audiență la Consiliul Județean?
Deocamdată, am fost puși în fața faptului împlinit. Am înțeles că s-au făcut niște demersuri și au ajuns la noi pe căi neoficiale.
Ce fel de demersuri s-au făcut?
Demersuri către Consiliul Județean, n-aș putea să zic, am înțeles că și către Minister este trimisă. Nu știm nimic oficial. În orice caz, am înțeles că a fost miercuri o ședință (n.r. 13 mai) la Prefectură sau la Consiliul Județean, unde li s-a pus în discuție această situație, ce se va întâmpla cu noi. Ieri (n. r. 18 mai) ne-am strâns personalul de la schimbul 3, schimbul 1, cu medicii, am așteptat de dimineață începerea raportului de dimineață și am stat în curte, păstrând distanța regulamentară. Am discutat cu conducerea. Ni s-a spus că găsim soluții sau să facem și noi propuneri. Dar pe de altă parte ni se pare nedrept să ne căutăm noi un spațiu și să sugerăm noi spații. Asta nu este treaba noastră. Treaba noastră este să îngrijim pacienți în liniște. Eu înțeleg că trebuie făcută o reformă în sănătate, și se începe cu Spitalul de Boli Infecțioase Brașov?! Să fim serioși! Și graba aceasta cu mutările acestea și este destul de… din toate mutările astea rezultă niște paturi pierdute pe drum. Se mută de la Mârzescu ce ține de Spitalul Județean. Este vreo clădire nouă care să cuprindă tot ce este acolo? E clar că se va pierde paturi, în defavoarea pacientului și se va pierde personal. Că vor fi înghesuite prin alte părți.
Nu au găsit o clădire ceva mai mare?
Noi am cerut ori să se mute pediatria la Mârzescu, dar să aparțină tot de spitalul nostru, să fim o unitate administrativă independentă sau să ne mute cu tot personalul acolo. În afară de radiologie, până și laboratorul poate fi mutat.
Și la Spitalul de Boli Infecțioase ce secții mai rămân atunci?
Radiologia, nu știu. E mai greu cu aparatele, e mai dificil. Plus că mi se pare că au ceva acolo de la Mârzescu, nu știu foarte sigur. Dar e mai dificil cu aparatura de radiologie și sunt mai multe norme de îndeplinit. Așa n-aș putea să vă dau eu foarte multe amănunte.
Normal că ne facem probleme, din demersurile acestea care se fac, au ajuns niște hârtii și pe mâna noastră, în care se spune că personalul care ar fi rămas aici ca secție de adulți, de fapt va fi redistribuit în cadrul Spitalului Județean. Gurile rele spun că Spitalul Județean vor să mute nu știu ce secție aici. Atunci ce se va întâmpla? Va păți și Spitalul de Boli Infecțioase sau secția de adulți va rămâne cu 2 saloane ca și Dermatologia? Din ditamai spitalul au avut la un moment dat un etaj întreg în spitalul Astra, acum mai au 2 saloane. Și după aceea pacientul se poate trata bine mersi la privat. La un moment dat până și erizipelele le tratam noi. Pentru că noi timpul am avut antibiotice, pe probleme locale a fost puțin mai greu. Dar trimitem la consulturi. Pansamente oricum făceam, mai trimitem la chirurgie. Acum ce fac pacienții erizipați spre exemplu ai dermatologiei și se tratau la boli infecțioase? Se duc eventual la chirurg sau la dermatologie într-un consult și sunt chemați în cabinetele private. Nu mai sunt internați pe nicăieri. În România pacienții nu prea își permit să-și facă tratamentul acasă. Pacienții cu clostridium pe care îi preluam de la infecții intraspitalicești de la celelalte spitale nu-și permit să-și cumpere vancomicina acasă pe termen lung 14 zile sau chiar și mai mult. Stăteau în spital. Pentru că asta este situația în România. Oricum probabil o parte se tratează acasă. Asta este situația. Pe de altă parte, spitalele private nu prea iau boli infecțioase pentru că este un risc pentru ceilalți pacienți. Nici spitalul de copii nu poate prelua secția noastră de pediatrie pentru că circuitele sunt aceleași. Copilul se internează, vine cu rujeolă, și se internează pe același traseu, chiar dacă e pe secție diferită, același circuit pe care poate un copil cu leucemie căruia i se poate pune viața în pericol. Sau cu altă boală. E suficient să aibă o pneumonie, să facă o rujeolă pe fond e pneumonie sau la o altă boală, și evoluția să fie…
Hai să ne gândim și la pacient. Să ne punem în situația pacientului. Ai făcut ceva mai bun pentru el (n.r. ca instituție)? Bun, asta e treaba DSP să ne spună să reducem paturile. Dar ce fac ceilalți pacienți? Înțelegeam dacă se construia un spital, se mută acolo toată lumea. Dat atâta timp cât nu există o soluție mai bună decât cea actuală. Că nu există! din punctul nostru de vedere.