De ce sunt câmpurile pline de gunoaie în zonele de dezvoltare imobiliară? Întrebare simplă! Împreună cu Garda de Mediu ne-am deplasat astăzi într-o astfel de zonă aflată în comuna Sânpetru.
Acțiunea s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între ASUM și Garda de Mediu. Imaginile spun cam tot ce trebuie. Autoritatea locală, primăria, are competențe clare pe zona de protecție a mediului. Primăria eliberează autorizația de construcție, în care sunt menționate condițiile în care se poate construi. Printre acestea, există obligativitatea prezentării unui contract încheiat cu firmă/firme specializate pentru ridicare deșeurilor rezultate.
Vorbim doar de o hârtie, așa, să fie la dosar!? Primăria, prin serviciul de specialitate, ar trebui să verifice modul în care dezvoltatorii imobiliari respectă prevederile cuprinse în autorizația de construcție cât și cele referitoare la protecția mediului! Așa ar trebui. În realitate lucrurile stau altfel. Câmpul este ticsit de gunoaie, deșeuri inerte și nu numai. Pârâul Durbav la fel, colcăie de mizerie. Nu spune nimeni că nu trebuie să construim! Noi spunem că trebuie respectată legislația în vigoare referitoare la protecția mediului. Responsabilitate care revine, în primul rând, constructorului și autorității locale, a primăriei. De ce nu se face acest lucru și la Sânpetru? Anul trecut, din datele comunicate, primăria Sânpetru nu a aplicat nici o sancțiune contravențională pe mediu! În schimb, aceiași primărie Sânpetru, a fost sancționată contravențional de Garda de Mediu! Se pare că nu contează, atâta timp cât aceste sancțiuni sunt plătite de la bugetul local, adică din taxele și impozitele contribuabililor! Asta ne-a comunicat, prin adresă, primarul Rusu Ioan!
Normal ar fi, ca aceste sancțiuni, să fie achitate din buzunarul propriu, al celor care nu fac ceea ce ar trebui să facă. Ceea ce Legea îi obligă! Nu? Sânpetru nu este un caz singular, peste tot, în zonele de dezvoltare imobiliară, regăsim astfel de imagini. Garda de Mediu, datorită personalului insuficient, nu poate acopri un județ, atât de complex și complicat cum este Brașovul. Prin urmare, o mare și importantă responsabilitate, pe linia protecției mediului, o au și autoritățile locale. Cel puțin așa prevăd actele normative în vigoare. Garda de Mediu urmează să identifice persoanele responsabile și să aplice sancțiunile prevăzute de Lege. Astfel de acțiuni vor continua și în viitor!