La mai bine de o lună de zile, de la data producerii tragediei de la Râșnov, DSVSA Brașov tace! O tăcere totală și suspectă! De ce durează atât de mult să aflăm cauza/cauzele decesului animalelor !? Dacă pe Enache Dorin nu îl cutremură imaginile, pe noi DA!
Mai multe vaci, moarte în condiții suspecte, au fost descoperite la Cheile Râșnoavei în data de 24 Iulie 2020! „Ne plimbam cu bicicleta pe la Cheile Râșnoavei, pe lângă camping și herghelie, iar în primă fază am văzut o vacă având burta umflată. Am crezut inițial că trebuie să fete. Apoi, am văzut alte vaci, cred că opt la număr, căzute și ele, toate cu burțile umflate” a declarat pentru ASUM (L.B) . Reprezentații Poliției, DSVSA și Gărzii de Mediu s-au deplasat la fața locului. Leșurile animalelor au fost transportate la Direcția Sanitară Veterinară, pentru autopsiere, în vederea stabilirii cauzelor deceselor.
Garda de Mediu a efectuat un control la depozitul de substanțe periculoase care este amplasat în zonă. În urma controlului, pentru neregulile constatate, Garda de Mediu a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 40.000 lei. Totodată, au fost dispuse măsuri legale agentului economic, cu termene precise, privind remediere deficiențelor constatate. Referitor la cauza/cauzele decesului animalelor, nu se cunoaște însă nimic! DSVSA Brașov nu a comunicat nimic până la acest moment. De ce durează atât de mult? De ce această tăcere suspectă? Am încercat să obținem un răspuns, în urmă cu ceva timp, din partea directorului DSVSA Brașov, Dorin Enache! Domnia sa nu a avut amabilitatea să răspundă. I-am transmis și în scris solicitarea, printr-un mesaj text. A citit mesajul și cam atât. Nici o reacție! Având o locație în imediata apropiere de locul evenimentului, credeam că, veșnicul/eternul director al DSVASA Brașov, Enache Dorin, va trata cu celeritate evenimentul petrecut. Poate vom afla, cândva, cumva, care a fost cauza tragediei de la Cheile Râșnoavei și cine se face vinovat de ceea ce s-a întâmplat. Poate! Este important și vital de aflat, nu de alta, dar cum au murit niște vaci, vreo opt la număr, așa pot muri și niște oameni, dacă nu se cunoaște cauza și de ce ar trebui să se ferească. Dacă este cazul! Tăcerea nu face decât să alimenteze tot felul zvonuri, de scenarii, ceea ce nu este normal. Amintim că zona este una extrem de vizitată, mai ales la sfârșit de săptămână!