
Poliția locală Zărnești a amendat un cetățean pentru că a sesizat Avocatul Poporului!? Asta da premieră!
O petentă care s-a adresat instituției Avocatul Poporului, cu o petiție privind o posibilă încălcare a dreptului de proprietate privată, a fost amendată de Poliția locală Zărnești, cu suma de 800 lei, așa cum rezultă expres din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției! se arată în materialul publicat de brașovstiri.ro
Cazul este fără precedent! Acesta este nivelul de pregătire a celor care populează această instituție, denumită Poliția Locală! Unde i-or fi găsit? Cum este posibil să sancționezi un cetățean care își exercită drepturile legale, constituționale? În ce dimensiune…a timpului trăim? Ce mai urmează? Cât de bine pregătiți sunt acești indivizi pe care statul i-a îmbrăcat și dotat, făcându-i polițiști locali? Cine verifică nivelul de pregătire al acestora?
Constituția României prevede la art. 51 că ”Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor”
Avem și un act normativ care reglementează procedura legală de soluționare a petițiilor, respectiv OG 27/2002! Nu am regăsit nicăieri vreo sancțiune, prevăzută de lege, pentru exercitarea acestui drept! Poate aceasta există, doar în mintea și imaginația localului! Suntem curioși să aflăm dacă individul, această rușine, plătit din bani publici, mai lucrează la Poliția Locală Zărnești.

update 18.12.2020
Avocatul Poporului a transmis o recomandare primarului orașului Zărnești, cu numarul de înregistrare 210/17.12.2020! citiți aici recomandarea

ASUM Brașov sesizează public comisia de disciplină a funcționarilor publici din cadrul Poliției Locale Zărnești, prin care solicităm cercetarea disciplinară a agentului constatator al Poliției Locale (P.M), pentru încălcarea gravă a atribuțiilor de serviciu și a legislației în vigoare.
1 comment
Să plătească amenda istețul care a făcut procesul verbal: când lucram la București la Serviciul Comercial ITB, așa se proceda cu toți controlorii imbecili.