„Brașovul se ală într-o situație critică! Celula 3 de la gropa ecologică, administrată de Fin-Eco, este aproape plină. În acest context, gunoiul colectat din județul Brașov, dar și de pe Valea Prahovei, trebuie transportat în alte județe (asta daca vecinii vor fi de acord…).
De câteva luni, Garda de Mediu Brașov a bombardat aproape săptămânal primăriile pentru a le comunică faptul că se va ajunge într-o situație de blocaj. Problema cea mai mare este că celula 4, deși a fost construită (s-a excavat, s-a instalat membrana impermeabilă pentru a nu fi infestat solul) nu poate fi folosită, din cauză că nu a primit acordul de mediu emis și nu are nici autorizația integrată de mediu revizuită…
În data de 5 ianuarie 2020 a fost convocată o dezbaterea publică pe tema emiterii acordului de mediu pentru „Obținerea autorizației de construire celula 4 depozit ecologic zonal Brașov, prin excavare agregate minerale (perimetru temporar Durbav – FIN –ECO 4)”.
Situația s-a precipitat din cauză că celula 3 s-a umplut mult mai repede decât era estimat (celulele 1 și 2 au fucnționat 6 ani până la umplere). În acest context, reprezentanții Fin-Eco spun că o vină o portă și cetățenii, pentru că nu colectează selectiv, iar 65% din deșeuri nu trebuiau să ajungă la groapă” se arată în materialul publicat de newsbv.ro
Dacă ar trebui transportate în alte județe deșeurile colectate de la populație, practic, putem vorbi de o dublare a tarifului plătit de cetățeni! Până la ora actuală acest depozit ecologic, singurul autorizat la nivelul județului Brașov de către Agenția pentru Protecția Mediului, a funcționat! Asta înseamnă că funcționarea acestuia se încadra în parametri legali! Anul trecut, Ministrul Mediului Costel Alexe, dar și autoritățile locale și județene, lăudau activitatea desfășurată la depozitul ecologic Brașov! Tot anul trecut, se spunea că depozitul ecologic din Brașov devine centru de bune practici în depozitarea finală a deșeurilor municipale, la nivelul României și al Europei Centrale și de Sud- Est! Ce s-a întâmplat cu adevărat în această perioadă de timp? Fără depozit ecologic nu se poate implementa S.M.I.D-ul (Sistem de management integrat al deșeurilor)! S.M.I.D. este un sistem complet de management integrat al deșeurilor la nivel județean, care integrează toate componentele unui asemenea sistem și care va schimba complet modul în care se colectează, sortează, tratează, reciclează și depozitează deșeurile în județul nostru. Este o investiție de aproximativ 100 milioane de Euro care se poate realiza din fonduri europene! De implementarea acestui sistem se ocupă vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Szenner Zoltan! Noi îl spijinim în ceea ce dorește să facă! Îl mai sprijină și alții! Pentru că este bun și este necesar acest S.M.I.D! Cei care se opun implementării acestui sistem sunt cei de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu Brașov, condusă de primarul din Făgăraș Gheorghe Sucaciu. Acesta este susținut și de o parte din primarii din județ dar nu numai. Din această asociație fac parte toate U.A.T-Primăriile din județ. Gheorghe Sucaciu, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu, și-a implementat propriul sistem de management al deșeurilor! Pe unde a găsit loc, ilegal desigur! Pe platforma Nitramonia, pe platforma fostei Fabricii de Pulberi! Cum este posibil ca un astfel de personaj să conducă Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu Brașov??? Ce interese are Sucaciu ??? Omul acesta ar trebui să demisioneze urgent din această funcție! Câți bani publici a încasat de la Consiliu Județean Brașov această asociație, dar și de la toate primăriile din județul Brașov? Ce proiecte au implementat și pe ce au fost cheltuite aceste sume de bani? Sume importante! Gheorghe Sucaciu nu este singurul care se opune implementării S.M.I.D! Mai sunt și alții. Vom vorbi și despre aceștia dar și despre interesele lor!
Prin urmare, dacă nu se vor mai putea depozita deșeuri la depozitul ecologic din Brașov, singurul autorizat, așa brusc și din diverse motive…, recomandăm cu plăcere depozitele ilegale din județ! Pădurile, câmpurile, cursurile de apă, balastierele, sunt extrem de generoase și primitoare! Acestea dețin și autorizație integrată de mediu!
Imagini cu o parte din Brașovul Ecologic! Poate așa o fi bine! Imagini pentru toți cei care adorm și se trezesc cu mediul în suflet! Pentru Sucaciu Gheorghe, pentru toți primarii ăstia șmecheri care și-au implementat propriul „sistem”, pentru autoritățile grijulii, pentru cei deveniți peste noapte „activiști de mediu”, pentru toată lumea…interesată!
1 comment
Niște nemernici. Gunoaie precum gunoaiele din imagine. Nu ii mai satura nimic.