
O poveste tristă, complicată și extrem de misterioasă! O acțiune la care și-au „dat mâna” mai multe instituții ale Statului, Poliția Orașului Râșnov, Protecția Copilului Brașov și primăria Râșnov. Motivul invocat, de toate acestea, a fost „interesul superior al copilului”!
Povestea pe scurt! In anul 2012, o familie, străbunici maternali, solicită instanței de judecată plasamentul strănepotului, în vederea creșterii acestuia și exercitării drepturilor și obligațiilor părintești. Instanța de judecată reține că, străbunicii maternali au crescut copilul de la vârsta de 7 luni, mama acestuia fiind fugită și nu s-a mai interesat de acesta. La data pronunțării hotărârii judecătorești instanța menționează că, mama copilului l-a părăsit în anul 2010, iar de la această dată copilul a rămas în grija străbunicilor materni care s-au implicat în mod corespunzător în creșterea și educarea acestuia. Ancheta socială efectuată la domiciliul străbunicilor relevă că, aceștia locuiesc într-un apartament de trei camere, mobilat și curat întreținut. În urma vizitelor efectuate la domiciliu, minorul era vesel, curat îmbrăcat și supravegheat de către străbunici. Nimeni altcineva, din familia mamei, nu a dorit să preia minorul în creștere, cu excepția străbunicilor. Instanța de judecată, ținând cont de interesul superior al copilului( de a rămâne și a fi crescut în familie) , dispune prin hotărâre definitivă ca, drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate de către străbunici! Asta se întâmpla în anul 2012. În luna Ianuarie 2021, minorul, în vârstă de 11 ani acum, a ieșit la joacă în apropierea adresei de domiciliu și nu a mai revenit acasă. Străbunicul, alarmat fiind de eveniment, a început să-l caute, anunțând telefonic dar și în scris Poliția Orașului Râșnov.

În ziua în care a fost găsit, în apropierea locuinței, minorul a fost preluat de doi polițiști și băgat într-o mașină. Copilul a reușit să iasă pe ușa laterală a autoturismului și a fugit spre casă. Un polițist a alergat după el și la capturat. Cei care au asistat la eveniment spun că polițistul l-ar fi și lovit pe copil. Nu știm dacă este adevărat acest lucru! Din acest moment a început calvarul, atât pentru copil cât și pentru străbunici. Străbunicul s-a deplasat la Poliție pentru a cere lămuri. Acesta susține că a fost dat afară din sediul Poliției Râșnov și amenințat că,… dacă mai face reclamații cu privire la copil urmează să fie amendat!!!
La solicitarea ASUM, Protecția Copilului Brașov ne-a transmis, cu privire la acest caz, un punct de vedere.

Informarea bunicului s-a făcut verbal, telefonic, discuții față în față…fără nici un document scris referitor la motivele care au stat la baza deciziei de a prelua, în regim de urgență copilul. Protecția Copilului menționează că,…minorul a solicitat Poliței Râșnov ( de care a încercat să scape, ieșind din autoturism și fugind spre casă) să fie dus într-un orfelinat, deoarece el nu mai vrea să se întoarcă la domiciliul străbunicului! Interesant, I.P.J Brașov nu a menționat acest aspect în comunicatul pe care ni l-a transmis. Serios? Primăria Râșnov și Direacția de Asistență Socială, cu privire la acest caz, TACE! Ilegalități comise de Primăria Râșnov!? Dorință exprimată sub forma unei declarații, scrisă de șefa serviciului asistență socială, Codleanu Mihaela, semnată de copilul de 11 ani în prezența unei persoane, care s-a recomandat a fi tatăl, despre care primăria Râșnov nu știe că este tată din punct de vedere legal…etc! Revenim pe acest subiect! Și în acest caz, conform spuselor șefului D.A.S, Mihaela Codleanu, totul s-a făcut în interesul superior al copilului…! Neexistând nici o comunicare scrisă care să justifice și să motiveze decizia Protecției Copilului Brașov, străbunicul, din aproape în aproape, află că minorul a fost depus, în regim de urgență, la orfelinatul din Codlea. Aspect confirmat și de către un angajat al Poliției Orașului Râșnov. A sunat telefonic la orfelinat, în repetate rânduri, încercând să ia legătura cu copilul, dar fără succes. S-a deplasat de mai multe ori la orfelinatul din Codlea, în încercarea de a lua contact cu copilul, la fel, fără succes! A adresat o cerere Protecției Copilului (28.01.2021), prin care a solicitat să i se aprobe vizitarea acestuia, cerere la care încă așteaptă răspuns. O bătaie de joc continuă!
Important ar fi de aflat:
– care a fost baza legală, avută în vedere de Poliția Orașului Râșnov, cu privire la capturarea și reținerea copilului, până la emiterea deciziei privind plasamentul în regim de urgență, emisă de Protecția Copilului. Unde a stat în tot acest timp minorul?
– de ce nu a fost predat copilul străbunicului, cel care a reclamat dispariția și cel care, conform deciziei definitive a instanței de judecată, exercita drepturile și obligațiile părintești?
– cine a transportat, la orfelinatul din Codlea, copilul?
– pe parcursul derulării acestei operațiuni, copilul a fost asistat de străbunicul care își exercita drepturile și obligațiile părintești, conform deciziei definitive a instanței de judecată?
– pe parcursul derulării acestei operațiuni, copilul a fost asistat de un psiholog, a fost consiliat psihologic și de către cine?
-care au fost motivele legale care au stat la baza emiterii deciziei, privind plasamentul de urgență, de către Protecția Copilului Brașov
– de ce această solicitare a Protecției Copilului Brașov, privind sesizarea Poliției Râșnov, care să efectueze cercetări cu privire la împrejurările care au condus la nevoia de a prelua în regim de urgență copilul. Asta, ulterior preluării!?
Protecția Copilului dispune plasamentul în regim de urgență, după care solicită, Poliției Râșnov, să efectueze cercetări cu privire la motivele și împrejurările care au condus la nevoia emiterii deciziei de preluare! Asta este… de noaptea minții!!! Credeam că motivele, legale, existau la data preluării de pe stradă a copilului! De ce tot acest mister? Copilul întreabă de străbunic, asta susține angajata Protecției Copilului Brașov! Dacă întreabă, înseamnă că îi este dor de acesta! ….Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. Menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament NU pot fi întrerupte! Asta spune la Lege. Atât Poliția Râșnov, Primăria Râșnov cât și Protecția Copilului Brașov, își motivează deciziile, având în vedere …interesul superior al copilului! Să reprezinte în acest caz, acesta …interesul superior al copilului? Așteptăm cu interes, răspunsul Parchetului, ținând cont că au fost depuse două plângeri penale! Așteptăm și răspunsul Avocatului Poporului, instituție pe care am sesizat-o și care, ca de fiecare dată, a răspuns prompt, făcând propria investigație! În orfelinatele (unele) aflate în subordinea Protecției Copilului Brașov, am avut cazuri de copii bătuți, umiliți, abuzați sexual, violați, amenințați și intimidați! Nimeni nu face nimic. Conducerea Consiliului Județean Brașov menține, în continuarea, o conducere interimară, incapabilă să gestioneze aceste probleme. Conducerea Protecției Copilului Brașov acordă o atenție sporită achizițiilor, cel puțin dubioase și concursurilor pentru ocuparea unor funcții publice! Concursuri cu „cântec”, dar…concursuri! Beneficiarii, copiii instituționalizați și bătrânii, problemele cu care aceștia se confruntă…apar și ele undeva în preocupările Protecției Copilului???