Locuitorii comunei Tărlungeni se plâng de zgomotul, praful și mirosul degajat de cele două ferme de păsări amplasate în comună! Acest calvar durează de mai mult timp! Ordinul 119/2014, privind mediul de viață al populației, stabilește clar la art.11, care este distanța minimă de protecţie sanitară între teritoriile protejate şi unităţi care produc disconfort şi riscuri asupra sănătăţii populaţiei! În cazul fermelor de păsări, distanța trebuie să fie de 1000 metri față de zona locuită! În cazul fermelor de la Tărlungeni această distanță nu este respectată deloc! Cine a eliberat autorizația de mediu? Direcția de Sănătate Publică a Județului Brașov, dacă mai există această instituție, cea care are competențe clare în domeniul sănătății populației, ce are de spus? Oamenii din zonă trăiesc un calvar! Miros, zgomot și mult praf! Mirosul degajat de cele două ferme este greu de suportat! Mirosul este plimbat de vânt în toate direcțile. Noi l-am resimțit, de la ieșirea din Brașov până la Prejmer și retur! Cineva trebuie să facă ceva în acest sens și să dispună intrarea în legalitate! Nu credem că Legea se aplică preferențial! Întrebat despre modul în care a fost obținută autorizația de mediu, având în vedere că distanța minimă de 1000 metri nu este respectată, directorul general Avicola Brașov, Bogdan Negrea, ne-a recomandat…. să întrebăm autoritățile! Așa vom și face! Reținem totuși aroganța răspunsului! Primarul comunei, Severius Beșchea, ne-a confirmat existența mirosului. Cu privire la ferme… „aceste ferme sunt din anii 1970, este foarte greu să le scoatem de aici! Când au fost dezbateri publice nu a venit nimeni! Normal, când au obținut avize, trebuiau să vină cetățenii la dezbateri. Se pare că oamenii din zonă s-au cam obișnuit! Disconfortul este pentru noi toți, inclusiv pentru mine. Voi dispune niște verificări, în limita competențelor legale pe care le am ca primar„, ne-a comunicat Severius Beșchea. Nu putem să punem pe seama cetățenilor funcționarea acestor ferme, sub nici o formă! Legea este Lege! În momentul autorizării/prelungirii funcționării, instituțiile statului trebuiau să citească și să aplice LEGEA! Atât și nimic mai mult! Fiecare construcție este dotată cu câteva sute de ventilatoare care scot afară tot! Mai departe, vântul și curenții de aer, plimbă acest aer, urât mirositor, peste tot!
Ferma Avicola este amplasată în interiorul comunei, gard în gard cu casele oamenilor, iar ferma de curcani este amplasată la mai puțin de 500 metri față de zona locuită!
Cam și cum nu ar fi fost suficient, locuitorii mai indică și o altă sursă de miros, …bălegarul împrăștiat pe câmpul din apropierea comunei Prejmer, de către proprietarul unei ferme din zonă. Deplasarea pe care am făcut-o, înspre comuna Prejmer, a confirmat pe deplin susținerile cetățenilor. Avem și ceva întrebări, pe care le adresăm public instituțiilor Statului, respectiv, Agenția pentru Protecția Mediului Brașov și Direcției pentru Sănătate Publică Brașov! Dacă distanța minimă, prevăzută de Lege, nu este respectată, cum a fost posibil eliberarea/prelungirea/revizuirea Autorizației de Mediu! Care a fost punctul de vedere, exprimat de către Direcția pentru Sănătate Publică Brașov, referitor la eliberarea Autorizației de Mediu? Asta dacă i-a fost solicitat vreun punct de vedere! Ce are de gând să facă DSP Brașov, tinând cont de cazul prezentat și de prevederile Ordinului 119/2014? Să reprezinte locuitorii comunei Tărlungeni, pentru DSP Brașov, …o cantitate și materie neglijabilă? Ceva de genul…las că merge și așa!?