Mai multe solicitări ale Sindicatului au fost transmise, în luna Noiembrie, mai multor instituții publice! Astfel, SJASAP, prin Luminița Nicoleta Olteanu-Președinte, solicită AJPIS Brașov(Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială) documentele justificative, din care să rezulte că a fost depusă documentația privind acordarea stimulentului de risc, pentru persoanele care lucrează în centrele de plasament aflate în subordinea DGASPC Brașov. Se menționează că angajații au lucrat, pe perioada pandemiei și a stării de urgență, în condiții grele de muncă, așa cum este prevăzut în Ordonanța Militară nr.8/2020. Solicitarea este făcută în baza Legii nr. 166/2021. Obligația legală, privind transmiterea centralizatoarelor revine, în acest caz, AJPIS Brașov. Oamenii au drepturi! Oamenii trebuie să beneficieze de aceste compensații, așa cum prevede Legea, pentru că în România nimeni nu este mai presus de Lege! Și da, la muncă egală, drepturi egale!
O altă solicitare este adresată conducerii Protecției Copilului Brașov cu privire la asistenți maternali.
Conducerea sindicatului îi solicită lui Julieta Gârbacea, director Protecția Copilului Brașov, să respecte Legea și să nu facă niciun fel de discriminare cu privire la plata stimulentului de risc, obținut în urma unor acțiuni în instanță! Pe bună dreptate, aceste stimulente ar trebui achitate, tuturor celor care beneficiază de ele, prin respectarea Legii și fără intervenția instanțelor judecătorești! Asta dacă, Julieta Gârbacea și comitetul de pălării, cei care decid, ar înțelege textul de Lege! Se pare că a devenit la modă abordarea de tip…dă-ne în judecată…! O abordare total greșită și păguboasă. Un joc cu nervii angajaților! Am fi curioși să aflăm dacă eminețele cenușii, de la sediul central al protecției Copilului Brașov, beneficiază de aceste stimulente și dacă le-au încasat!? Legii avem, asta este clar. Oamnei competenți, care să le respecte și să le aplice nu prea avem! Oamenii au drepturi, respectați-le! Simplu și eficient, nu? Este inadmisibil să ajungi să-ți cerșești drepturile, să simți umilința și bătaia de joc!
Drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricaror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrar (Art.38, Codul Muncii)