Precizări importante venite din partea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu! Asociația este constituită în scopul reglementării, înființării, organizării, finanțării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a Serviciului de salubrizare pe raza de competentă a unităților administrativ-teritoriale, precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional destinate înființării, modernizării şi/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice aferente Serviciului pe baza strategiei de dezvoltare a Serviciului, în conformitate cu prevederile legislației europene și naționale.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu
COMUNICAT DE PRESĂ
Anul 2021 a adus județul Brașov în pragul unei situații grave din punct de vedere al gestionării deșeurilor: singurul operator de depozitare nu era integrat în Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor, iar tariful de depozitare nu fusese niciodată aprobat de către UAT-urile din județ, așa cum cere legea. Nu dorim să polemizăm cu nimeni pe această temă, nici să identificăm vinovați, ci doar să prezentăm în mod obiectiv situația.
La nivelul județului Brașov nu fusese respectat termenul de 3 ani (statuat de art. 9 alin.(1) din Legea nr 225/2016) până la care autoritățile administrației publice locale aveau obligația să adopte măsurile administrative necesare pentru a încheia contractul de delegare a gestiunii activității de depozitare a deșeurilor municipale, termen care a expirat la data de 26 noiembrie 2019. Din corespondența purtată în 2021, după preluarea mandatului de președinte al ADI ISO Mediu de către dl. Liviu Butanriu, cu Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Publice Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) reiese: „Contractul de delegare a gestiunii poate fi încheiat de asociația de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, care au calitatea de delegatar”.
Încă de la începutul mandatului d-lui Liviu Butnariu de președinte al ADI ISO Mediu Brașov, respectiv din primăvara anului 2021, acesta s-a preocupat îndeaproape de situația tuturor operatorilor de salubritate existenți în județ și a modalităților de îmbunătățire a serviciilor de salubritate existente.
Mai întâi, ADI ISO Mediu Brașov a identificat o deficiență cu privire la partea de construcție a sistemului de depozitare în Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Brașov, anume faptul că prin proiect nu se poate realiza un nou depozit de deșeuri municipale decât după ce depozitul existent atinge 75% din capacitatea proiectată. În prezent, la depozitul existent în județul Brașov capacitatea estimată atinsă este de 31% din cea proiectată, astfel încât nu există baza legală pentru deschiderea unui nou depozit.
Din corespondența purtată de ADI ISO Mediu Brașov cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a rezultat faptul că singura variantă realizabilă atât din punct de vedere legal, cât și operațional pentru soluționarea problemei legate de depozitarea finală a deșeurilor în județul Brașov este integrarea depozitului existent, în baza adreselor Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
În acest sens, primul pas a fost semnarea unui ACORD DE PRINCIPIU privind modalitatea de integrare a depozitului administrat de Fin-Eco SA în Proiectul „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) în județul Brașov”.
Ulterior, am primit solicitarea Societății Fin-Eco SA, în luna octombrie a anului 2021, de aprobare a tarifului de funcționare a depozitului, conform Ordinului ANRSC 109/2007 Art.8:
(2) Operatorul care solicită stabilirea, ajustarea sau modificarea tarifelor pentru activităţile specifice de salubrizare transmite la autoritatea administraţiei publice locale următoarele:
a) cererea de stabilire, ajustare sau modificare, care conţine: tarifele în vigoare, în cazul ajustării ori modificării, tarifele solicitate şi justificarea propunerii de stabilire, ajustare sau modificare. Tarifele pentru populaţie, propuse, vor fi determinate cu TVA inclus;
b) fişa de fundamentare a tarifului, pe elemente de cheltuieli;
c) memoriu tehnico-economic prin care se justifică oportunitatea stabilirii, ajustării sau modificării tarifelor;
d) alte date şi informaţii necesare fundamentării tarifelor.
ADI ISO Mediu Brașov a formulat o cerere către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, solicitând sprijin pentru derularea cu celeritate a procedurilor prevăzute de legislația națională pentru aceasta activitate, cu mențiunea ca noul tarif trebuie aprobat în regim de urgentă.
Cu aceasta ocazie, am aflat că județul Brașov este singurul județ din România în care activitatea de depozitare se desfășoară în afara cadrului legal!
În această scurtă perioadă președintele ADI ISO Mediu Brașov, dl. Liviu Butnariu, a desfășurat următoarele activități pentru soluționarea problemei:
– A convocat Adunarea Generală a ADI ISO Mediu Brașov în luna decembrie a anului 2021, în care s-a constituit o comisie de verificare a propunerii formulate de societatea Fin-Eco S.A., consemnată în ”Memoriul justificativ tehnico-economic privind modificarea tarifului pentru eliminarea prin depozitare a deșeurilor în Depozitul ecologic zonal Brașov”, ce vizează majorarea tarifului de eliminare finală prin depozitare, de la data de 01.01.2022, la suma de 140,97lei/tonă, fără TVA.
– A reușit amânarea cu 3 luni a plății majorate la depozitare, timp în care s-a constituit Comisia de verificare a Memoriului tehnico-economic justificativ privind modificarea tarifului pentru eliminarea prin depozitare a deșeurilor în Depozitul Ecologic zonal Brașov, constituită prin Hotararea AGA nr. 5 din 16.12.2022.
Era imperios necesar ca acest tarif sa fie aprobat de toate UAT-urile, nu doar de municipiul Brașov cum s-a procedat până atunci, în condițiile în care tot județul beneficiază de serviciul de depozitare.
– A solicitat din nou ANRSC un punct de vedere pe raportul Comisiei, iar răspunsul autorității naționale de reglementare în domeniu a fost că este un document realizat profesionist, care poate sta la baza aprobării tarifului propus de către Fin-Eco SA.
Este foarte important de menționat următorul aspect: clarificarea situației privind depozitarea deșeurilor este cea mai stringentă acțiune pe care trebuie să o realizeze ADI ISO Mediu Brașov, existând un risc iminent ca, pe fondul creșterii salariului minim, a prețurilor la combustibili, energie și materiale, S.C. Fin-Eco SA să-și suspende activitatea până la asigurarea resurselor necesare administrării Depozitului ecologic zonal Brașov cu consecințe extrem de grave pentru sănătatea publică și protecția mediului!
Având în vedere cele de mai sus, în ședința Adunării Generale a ADI ISO Mediu Brașov din data de 02.03.2022 au fost votate următoarele:
1. Aprobarea tarifului de eliminare a deșeurilor prin depozitare a operatorului FIN-ECO S.A. în cuantum de 140,97 lei/tonă fără TVA și contribuția pentru economia circulară de 80 lei/tonă fără TVA.
2. Aprobarea procedurii de negociere fără publicare prealabilă pentru atribuirea contractului de delegare a gestiunii activității de eliminare prin depozitare operatorului Fin-Eco S.A. a deșeurilor municipale provenite de pe raza UAT-urilor membre ale ADI ISO Mediu Brașov, la tariful aprobat la art. 1, în conformitate cu
prevederile art. 104 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice și art. 30 alin. (5) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În perioada imediat următoare pentru a avea acest serviciu de salubritate delegat la nivelul județului Brașov este necesar ca:
– toate UAT-urile membre ale ADI ISO Mediu Brașov să acorde asociației un mandat special pentru delegarea gestiunii activității eliminare prin depozitare a deșeurilor municipale, prin procedura de negociere fără publicare.
– să se elaboreze și să se aprobe de către Adunarea Generala a ADI ISO Mediu Brașov a documentației de atribuire a contractului de delegare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006
– să se încheie contractul de delegare a activităţii de depozitare a deşeurilor cerut de lege.
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu este o structură care reuneşte toate cele 58 de unități administrativ-teritoriale din județul Brașov, plus Consiliul Judetean Brașov. Fără implicarea activă a acestor membri nu se poate implementa Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID). Judeţul Braşov este printre foarte puținele județe ale României în care nu există acest sistem.
În acelaşi timp, implementarea SMID nu poate fi dusă la bun sfârşit fără o schimbare radicală de optică a locuitorilor judeţului nostru în privinţa deşeurilor, care nu mai trebuie aruncate, ci considerate o resursă care trebuie prelucrată şi valorificată.
Obiectivul privind gestionarea profitabilă a deşeurilor se poate realiza doar în parteneriat cu toate autorităţile locale și cu cetățenii judeţului Braşov.
PROTEJAȚI MEDIUL! PROTEJAȚI VIAȚA!