Recentul eveniment petrecut în comuna Dumbrăvița, din Județul Brașov, prin care s-a organizat un referedum pentru demiterea primarului, un caz unic din Județ, a fost un exercițiu democratic autentic! O lecție de democrație! Pentru că cetățenii au drepturi! Dreptul de a alege este unul dintre acestea. Prin vot, alegem și punem pe scaune niște persoane care să reprezinte interesele cetățenilor și tot prin vot îi putem demite, atunci când cei aleși nu fac ceea ce trebuie. Aceasta este procedura legală, democratică, prin care cetățenii pot acționa. Ceea ce s-a întâmplat la Dumbrăvița trebuie să reprezinte o stare de normalitate, democratică, iar astfel de demersuri ar trebui să se desfășoare cât mai des, acolo unde se impune, de câte ori cetățenii consideră că cei aleși nu fac ceea ce trebuie pentru comunitate, pentru oameni!
„Avem acolo un primar de 18 ani în funcție. Unul din acei primari care au transformat localitatea în propria feudă. Exemplul clasic din miile de primari de localități din România. Nu a făcut nimic, dar chiar nimic, în timp ce el și apropiații lui au început să prospere, și-au strâns averi, mai un contract cu statul, mai niște sporuri, mai niște salarii nesimțite. Știți voi. Ei bine, Anisia Costescu, consilier local USR, și alți oameni din localitate, unul dintre ei și fost candidat la primărie care a pierdut alegerile la 54 de voturi, au zis că nu renunța după ce au fost așa aproape să scape de primar în 2020, așa ca s-au apucat sa strângă semnături pentru demiterea lui. Au strâns toate semnăturile repede, primarul a blocat procedura, ei au mers in instanța, s-au judecat cu el, pana ce prefectura a fost obligată de instanța sa dispună organizarea referendumului. Acum, ziua votului. Azi primarul a stat doar în fata secției de votare. Un alt consilier local PNL a mers mai departe: a blocat oamenii, fizic, sa vină la vot. Alături de primar a venit și vicepreședintele CJ Brașov să îi țină partea. Și in timp ce ei încălcau legea, poliția națională se făcea că nu vede nicio neregula. Mai mult, pe seară, unul din oamenii implicat in procesul de demitere al primarului, care a stat cu ochii pe tot procesul pentru a evita alte abuzuri, a fost chemat la secția de poliție. Când a intrebat polițistul “de ce?”, el a primit un: “hai la secție”. Când a vrut sa scoată telefonul să filmeze, polițistul a dispărut. Csf.. s-a speriat și el. Bine, alte amenințări au fost cele cu tăierea ajutorului social și multe altele. Cu toate astea, la ora asta prezenta e de 24%. Pentru a fi demis primarul PNL, e nevoie de o prezență de 30%. Votul tine pana la ora 23:00. Se poate. Chiar dacă nu va reuși acest referendum, modul in care au luptat oamenii din Dumbravita e impresionant. Felicitări lor. Un exemplu pentru România. Astfel de primari de mici localități care țin blocat totul de zeci de ani ar trebui sa dispară” material postat pe Facebook de Laurențiu Dincă
Dacă ceea ce reclamă cetățenii s-a întâmplat, nu înțelegem de ce autoritățile Statului nu au intervenit și nu au făcut ceea ce Legea îi obligă? Vorbim de amenințări și de acțiuni de intimidare, de împiedicarea cetățenilor de a-și exercita un drept legal, constituțional și democratic!? Cum este posbil ca autoritățile Statului Român, ăsta democratic, să nu acționeze, să nu intervină în sensul respectării și aplicarii Legii? Invocăm democrația și beneficiile acesteia doar atunci când ne convine? Așa ceva nu ese în regulă, deloc! Și Statul Român, prin reprezentanții vremelnici ai acestuia, trebuie să respecte LEGEA! Așa merg lucrurile într-o democrație autentică, sănătoasă, nu una la mișto, așa, de ochii lumii! Dacă s-ar putea, din punct de vedere legal, tot acest demers ar trebui reluat și desfășurat în condiții de legalitate, fără amestecul nimănui. Asta opinăm noi! Ne dezgustă total ceea ce s-a întâmplat în comuna Dumbrăvița! Autoritățile și-au făcut treaba se pare, au transmis ceea ce trebuia…dacă cetățenii pot…noi putem mai mult, ceva de genul acesta!? Inadmisibil așa ceva! Acuzațiile sunt extrem de grave. Cazul Dumbrvăvița ar trebui anchetat cu atenție și văzut ceea ce s-a întâmplat cu adevărat acolo, iar cei care au încălcat Legea trebuie identificați și trași la răspundere. Asta ar trebui să se întâmple și asta solicităm și noi, în mod public!
Votul a hotărât…primarul rămâne în funcție! Ni se pare totuși hilară și de neacceptat argumentația primarului care susține că…suma de bani cheltuită pentru organizarea referendumului a fost o risipă…!? Să înțelegem că, atunci când alegem primarul și consilierii locali, este bine să cheltuim bani și nu deranjează pe nimeni, dar când se organizează un referendum pentru demitere este o risipă și o mare problemă!? Serios? Ipocrizie maximă! Noi nu considerăm că a fost o risipă, deloc! Dacă pentru exercitarea unor drepturi constituționale, ale cetățenilor, Statul trebuie să cheltuiască niște bani, acest lucru trebuie să se întâmple, indiferent de costuri și fără a pune în cârca cetățenilor acest demers perfect legal!
sursă foto-Facebook Anisia Costescu