Mai mulți studenți din cadrul Universității, copii cu părinți cadre didactice, au constatat cu stupoare că începând din acest an sunt obligați la plata unei taxe de 280/300 de lei per lună deși, art. 277 din Legea 1/2011 privind educația națională, le garantează gratuitatea cazării din cămine.
Iată ce prevede art 277 din Legea nr.1/2011, actualizată în anul 2018
” Copiii personalului didactic și didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiți de plata taxelor deînscriere la concursurile de admitere în învățământul superior și beneficiază de gratuitate la cazare încămine și internate„
Replica domnului prodecan cu probleme studențești Munteanu a fost că… această sumă reprezintă o diferență peste alocația bugetară de 1.5 pentru fiecare student bugetat sau copil de cadru didactic, motivat și de faptul că sunt costuri mari cu încălzirea timp de 6 luni pe an.
Hotărârea Consiliului de Administrație aici!
Considerăm că această măsură, a Consiliului de Administrație al Universității Transilvania, contravine legii și că, în an de criză în care costurile vieții au crescut exponențial, neajunsurile bugetare ale Universității nu ar trebui să fie puse în sarcina studenților. Reamintim că textul de lege de la art. 277 din legea educației naționale este unul imperativ, promulgat de Președintele Republicii domnul Klaus Johannis în anul 2016. În ultimii 2 ani studenții nu au achitat nici o DIFERENȚĂ – găselniță a cadrelor didactice din Consiliul de Administrație. Sperăm că după acest material Consiliul de Administrație, Rectorul, Contabilul Șef al universității; Ministrul Educației, cineva… oricine…să se sesizeze pentru nelegalitatea pretinderii unor taxe împotriva legii!