După ce a rezolvat tot ceea ce trebuia făcut în Brașov, primarul ales de către popor, Allen Coliban, și-a trecut pe agendă ONG-urile!? Nu alea de casă, celelalte! Cele care fac niște lucruri bune și nu raportează, cele care nu pupă-n cur de dimineața și până pe înserat, cele care nu-i urează noapte bună și nu-i spun bună dimineața. Noi cam aici ne poziționăm, în zona nefrecventabililor. ASUM se ocupă de orfani, de bătrâni, de persoane vulnerabile, de mediu, de abuzuri, activități educative cu elevi și studenți, de apărarea drepturilor omului, ne mai permitem să exprimăm părei, opinii cu privire la probleme de interes public general, mai scriem una, alta, despre cumetria locală, aia reformată din temelii de primarul Coliban…prostii de genul acesta. O parte din aceste activități le derulăm în parteneriat cu instituții publice ale Statului. Facem acest lucru de vreo 16 ani. Acum, că domnului Coliban și slugilor credincioase, nu le place de noi, ce putem spune? Sentimentul este sincer și reciproc. Recunoaștem că nu am făcut nimic, dar absolut nimic, ca să ne ridicăm la nivelul plăcerii domniei sale. Avem și noi scăpările noastre. Noi ne-am văzut de treaba noastră. Din anul 2006 ne desfășurăm activitatea în imobilul Colegiului Tehnic Transilvania Brașov, situat pe strada Iuliu Maniu nr.52, corp D. Contractul de închiriere este încheiat cu Primăria Brașov și Colegiul Tehnic Transilvania. Plătim chiria stabilită în contract plus utilitățile aferente. Jumătate din sumă la Primărie, cealaltă jumătate la Colegiu. Per total, o sumă deloc neglijabilă pentru un ONG. În luna Aprilie trebuia prelungit contractul dar ce să vezi, consilierul local USR, Boroda George, a spus că …consider că nu este oportun…v-aș spune cum arată viitorul… că și alte ONG-uri și-ar dori spațiul…etc! Aoleu! Păi cum vine asta, noi vorbim de legalitate ori de oportunitate? Mai spune directoarea Colegiul Tehnic Transilvania, Daniela Felegean, că există o foame de spații pentru trimișii lui Coliban. Se poate, noi nu știm. Dar, la cum s-au derulat discuțiile, se cam pare că da. Ședința Consiliului de Administrație a durat mult.Pentru că nu au reușit să ia o decizie, au mai convocat o sedință de Consiliu. În final, că tot spunea Boroda George că știe cum va arăta viitorul pentru ASUM, Colegiul a hotărât neprelungirea contractului de închiriere. Primăria însă nu a spus nimic, referitor la prelungirea sau neprelungirea contractului. I-am transmis primarului Allen Coliban, în data de 15 Aprilie 2022, o petițe, o adresă scrisă prin care îl informam și solicitam lămuriri. Nici până la această dată nu am primit răspuns. Asta spune mult despre modul în care primarul Allen Coliban respectă Legea și Constituția României. În schimb, am primit o cerere de chemare în judecată prin care primarul Allen Coliban solicită evacuarea ASUM din spațiu. O încrengătură de persoane implicate, documente în care sunt inserate date false etc…le avem pe toate. Mai avem și o acțiune în instanță , așteptăm să vedem cum se finalizează. Cert este că, ținând cont de modul în care s-au desfășurat ostilitățile împotriva ASUM, noi nu vom sta cu mâinile la piept, deloc chiar. Toate aceste date și informații le vom transmite celor în drept. Spunea George Boroda că aceste spații sunt ale cetățenilor! Membrii ASUM, cei care prestează aceste activități în mod voluntar, neremunerați, nu sunt CETĂȚENI? Cei pe care îi ajutăm nu sunt CETĂȚENI? Orfanii, copii abuzați sexual, copii bătuți și violați nu sunt CETĂȚENI? Persoanele vulnerabile, bătrâni, nu sunt CETĂȚENI? Nu au aceștia dreptul ca cineva, intr-o formă de organizare legală, să le apere drepturile? Nu are voie societatea civilă să se organizeze în structuri asociative? Nu au voie să primească contra cost, așa cum prevede Legea, spații pentru desfășurarea activităților? Doar partidele politice trebuie să primească spații? Care cetățenii domnule Boroda? Cetățenii voștri și cei din imediata voastră apropiere? Astăzi prezentăm un mic fragment din cadrul ședinței CA. Urmează să publicăm tot acest material, documente și corespondență, e-mail, whatsapp, într-un articol viitor.
Amănunt neimportant, Georgea Boroda, ăsta cu oportunitatea, este cel care înainte de alegerile din 2020 nu avea nimic, iar după alegeri, în 2021, avea vreo 9 spații comerciale, vreo 12 terenuri intavilane? Se pare că da. Am verificat declarațiile de avere. Am găsit tot felul de lucruri, interesante despre domnul consilier local, le vom prezenta și pe acestea. Nu vrem să-i spunem așa cum îi spun colegii și nici să menționăm categoria produselor!
Acum așteptăm reacția propagandei, aia credincioasă, să solicite expulzarea noastră, extrădarea, arderea pe rug, surghiun, deportarea și la modul în care reacționează, să ne vadă atârnați în ștreang în Piața Sfatului. Ne asumăm și asta dacă trebuie!