După ce am prezentat public, la sfârșitul anului trecut, o mărturie a unui tânăr, fost beneficiar al unui orfelinat din Săcele-Brașov, prin care acesta acuza public Protecția Copilului de abuzuri, rele tratamente și exploatarea prin muncă a unor tineri cu dizabilități, Avocatul Poporului a demarat o acțiune de cercetare în acest caz. Ministerul Familiei a reacționat și a solicitat lămuriri de la Protecția Copilului Brașov. Cercetări face și Poliția în acest caz. Materialul filmat s-a realizat cu identitate protejată a tânărului. Spuneam atunci că se pregătește o batistă pe țambal referitor la acest caz. Să vedem ce s-a mai întâmplat de atunci, întâmplări care ne duc cu gândul spre o mizeră batistă pe țambal în acest caz. Este doar opinia noastră, s-ar putea să greșim și am vrea să greșim! Protecția Copilului Brașov nu ne-a transmis nimic referitor la acest caz deși, prin materialul prezentat de ASUM s-au făcut acuzații grave cu privire la orfelinatul din Săcele și activitatea acestei instituții publice.
Oamenii de bine ne-au contactat și ne-au transmis mai multe informații. Astfel, după incident, copiilor din Casa Cris-Orfelinatul Brădet, li s-a interzis să mai părăsească orfelinatul. Oamenii bănuiesc că de frica de a nu intra în contact cu exteriorul și a povesti. Cei doi tineri cu dizabilități, despre care se spune că ar fi fost scoși la muncă de către Ovidiu Munteanu și duși să slugărească la imobilul unui alt angajat al Protecției Copilului Brașov, Răzvan Cicorschi, sunt instituționalizați în Casa Cris.
Șefa Orfelinatului, Mirela Lăcătușu, a fost schimbată. Cu privire la exploatarea celor doi tineri cu dizabilități, sefa Orfelinatului la aceea vreme, Mirela Lăcătușu, știa ce se întâmplă. Aceasta și-a dat și acordul verbal. Asta susțin oamenii de bine și susțin bine. Oare, cineva din zona judiciară o să-i adreseze ceva întrebări distinsei doamne?
Priceputa directoare, Julieta Gîrbacea, secondată de un alt priceput în asistență socială, Mihai Priboi, veșnic interimar pe post, bat drumul Brădetului. Vor să afle mai multe, direct din gura celor doi tineri cu dizabilități. Oamenii de bine spun altceva. Că se încearcă altceva. Nu știm dacă este adevărat. Așteptăm să vedem cum se va finaliza tot acest eveniment.
Un alt aspect extrem de important, Ovidiu Munteanu, persoana reclamată de comiterea unor abuzuri, de ani de zile lucrează doar în tura de noapte. De ce lucra Ovidiu Munteanu doar în tura de noapte? Bănuim că nu pentru a dormi și a i se face masaj! Ce spune serviciul Resurse Umane?
Răzvan Cicorschi, angajatul Protecției Copilului Brașov, la casa căruia erau duși să lucreze cei doi tineri cu dizabilități, urma să fie numit șef al serviciului programe și proiecte din cadrul Protecției Copilului Brașov. Totul era pregătit, acum, datorită acestor evenimente, ca să nu se mărească scandalul, s-a luat poziția pe loc repaus. De ochii lumii! Razvan Cicorschi cunoaște foarte bine Orfelinatul de la Brădet. Acesta a lucrat vreme îndelungată acolo, acesta a coordonat construcția centrului de recuperare împreună cu reprezentanții Fundației Sera.
O altă informație pe care am primit-o, una extrem de gravă. Se zice că au dispărut din orfelinat niște registre extrem de importante. În aceste registre, destinate persoanelor cu dizabilități, se menționa tot ceea ce ținea de persoanele cu dizabilități. Mențiuni și însemnări referitoare la învoiri, data și ora la care aceste persoane părăseau orfelinatul, date referitoare la însoțitori, la cine aproba ieșirile din orfelinat dar și învoirile…etc. Cu privire la aceste registre, oamenii de bine spun că, ar trebui întrebată o angajată, Andreea Crăciun, una apreciată de directorul Mihai Priboi. Aceasta ar fi descins la orfelinatul cu pricina și a solicitat angajaților mai multe informații și documente. Oamenii nu știu în ce calitate a făcut acest lucru. Mama angajatei lucrează tot la orfelinatul Brădet din Săcele iar Ovidiu Munteanu(angajat al aceluiași orfelinat) nu este străin de aceasta. Nici directorul Mihai Priboi nu este. Încrengătură mare dar adevărată care merită interesul organelor în drept.
Deși directoarea Julieta Gîrbacea a dispus extinderea cercetărilor, Comisia de cercetare administrativă dorește îngroparea cazului, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Vom urmări atent.
Se încearcă decredibilizarea tânărului, prin orice metode posibile. Se caută copii care să declare cât de rău era tânărul, etc.
În acest caz, Consiliul Județean Brașov tace, la fel cum s-a întâmplat în mai toate cazurile prezentate de ASUM Brașov! Protecția Copilului se află în directa subordonare a Consiliului Județean Brașov.
Cam astea ar fi noutățile. Așteptăm cu interes puncte de vedere și reacții din partea tuturor celor implicați în această poveste. Noi, ca de altfel și opinia publică, dorim să cunoaștem și să aflăm adevărul. Asta trebuie să facă și organele de cercetare judiciară, să caute și să afle adevărul evenimentelor petrecute. Știm că Poliția lucrează la acest caz, lucrează și Avocatul Poporului. Protecția Copilului doar mimează lucrul, este strict opinia noastră bazată pe informațiile pe care le avem.
Ca ultimă informație! În timp ce pălărioșii din conducerea Protecției Copilului Brașov își umflă burta și contul bancar, pe muncă bineînțeles, copiilor din orfelinate le ghiorlăie mațul de foame. De ce? Protecția Copilului a externalizat acest serviciu. Pe acest subiect vom reveni pe larg, cu documente și tot ce trebuie.
IMPORTANT! Orice persoană acuzată este prezumată nevinovată până ce vinovăția va fi stabilită în conformitate cu legea. Oricărei persoane acuzate îi este garantată respectarea dreptului la apărare.