Elevii grupelor pregătitoare a școlii gimnaziale Frații Popeea Nr 4, din Municipiul Săcele, cu vârste cuprinse între 5 și 7 ani, au fost repartizati pe un șantier în lucru. Chiar așa este, un șantier în lucru! Aici își desfășoară activitatea ( Corpul din statia de autobuz Electroprecizia ). Ce minte obosită a putut lua o astfel de decizie? Putem vorbi dacă șantierul și condițiile din această locație, pot afecta sănătatea și integritatea corporală a celor mici, este pusă în pericol viața acestora? Noi zicem că da, având în vedere imaginile preluate.
Curtea este plină cu materiale de construcții, sunt schele pe pereți, înăuntru este un miros puternic de vopsea, de materiale de construcții, sunt fire electrice care atârnă din pereți, clasa arată ca un depozit de materiale, cu geamuri neterminate, mizerie de santier, fără tablă, fără nimic care să aibe legatură cu educația și civilizația.
Instalația de încălzire nu funcționează, cei mici fiind nevoiți să îndure frig, miros de vopsea, mizerie, inghesuială…și ce-o mai fi. Este șantier în lucru, nu sunt condiții nici măcar la limita decenței. În plus, culoarul de acces, de numai câțiva zeci de centimetri ( la intrare parter, pe scari ) le asigura o moarte sigură, în caz de incendiu, ei fiind la etaj.
Autoritățile locale realizează ce se întâmplă în respectiva locație. Inspectoratul Școlar, I.S.U, cineva…de oriunde, poate lua ceva măsuri? Urmărim atent modul în care se va rezolva această situație. Cine își asumă răspunderea dacă se întâmplă ceva cu vreun copil??? Așteptăm să se întâmple vreo tragedie ca autoritățile să facă ceea ce trebuie?
Revenire 9 Octombrie 2023
Am transmis mai multe sesizări, referitor la materialul publicat. Primăria Săcele, Inspectoratul Școlar Județean, ISU Brașov, și Avocatului Poporului. Nu este posibil ceea ce se întâmplă la Săcele. Iată ce ne-a scris părintele unui copil…,,Am două petiții către ISU și ISJ Brașov, dar este liniște. Vremea nu mai permite așteptarea. Toți copiii sunt răciți. Sincer nu știu unde să mai apelez, în țara asta doar dacă se întâmplă o nenorocire se mișcă ceva. Este ceva de neimaginat, nu exagerez cu nimic când spun asta. Din păcate este învățământ obligatoriu, deci mă obligă să îmi bat joc de copil...,,
Se trezește cineva să facă ce trebuie în acest caz?