Intervenție rapidă a polițiștilor din Bran! Ceva gen, punct ochit, punct lovit!
Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au reținut un bărbat, cercetat în prezent în cadrul unui dosar penal, pentru comitrea infracțiunii de ,,furt”. Evenimentul s-ar fi petrecut duminica trecută.
,,La data de 3 decembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de către proprietarul unui imobil, din localitatea Bran, cu privire la faptul că, din imobilul său, i-a fost sustrasă, în imprejurari necunoscute, suma de 17.000 de lei. Față de sesizarea primită, polițiștii au efectuat investigații, care au dus la scurt timp, la identificarea prezumatului autor. Persoană bănuită, un tânăr de 25 de ani, din orașul Zărnești, a fost condusă la unitatea de poliție, unde, în urma audierilor și în baza materialului probator, polițiștii au dispus reținerea bărbatului și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a I.P.J. Brașov pentru o perioadă de 24 de ore. În cauză, cercetările sunt continuate de Poliția Stațiunii Bran, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală,, se menționează în comunicatul IPJ Brașov
Sara Gourmet Bistro&Băcănie, Brașov strada Mihai Viteazul nr.6