Imagini care te revoltă de-a dreptul! Aseară am primit aceste imagini, de la o persoană care se afla la serviciul de urgență al Spitalului Județean Brașov. Iată ce ne-a scris persoana în cauză…
,, Bună seara, am o problema, la spitalul județean, aștept cu o bunicuță de 3 ore cu suspiciune de avc și nimeni nu face nimic. Din contra doamnele de la Recepție mai sunt și arogante , au lăsat să plece trei persoane care erau în stare destul de gravă , asta după 5 ore de așteptare , aceași doamna întreabă o pacientă in scaun cu rotile, cu handicap grav dacă nu poate să se mute singura pe alt scaun . Mi se pare inadmisibil,nu se poate așa ceva. Pacienți care vin cu cunoștințe și intră direct , persoane care stau direct pe beton,,
Am solicitat un punct de vedere, referitor la aceste imagini și a evenimentului petrecut aseară, conducerii Spitalului Județean Brașov. Conducerea Spitalului ne-a transmis următorul comunicat,
,,În fiecare an în prag de sărbători se prezintă în UPU persoane defavorizate,multe fara adăpost care dacă se afla sub influenta alcoolului nu sunt primite în centre de adăpost.
Unele au patologii cronice netratate și sunt internati, alții vin doar sa doarmă și fac galagie fiind de cele mai multe ori susținuti de unii aparținători.
Aceste cazuri nu sunt singulare și sunt repetitive, ele exista în toate spitalele din tara și ne-am obișnuit cu ele, insa din punct de vedere al serviciilor oferite de UPU, zona aceasta de asistenta sociala nu tine de noi.
Precizam faptul ca noi incercăm să asigurăm tot sprijinul și asistență medicală, chiar dacă unii sunt recalcitranți și sub influența alcoolului, asa cum am precizat mai sus.
Marea majoritate a celor care ajung aici „sunt într-o stare avansată de deteriorare a sănătății”, deoarece nu au mai fost văzuți de foarte mult timp de un medic.
Fata de cele mentionate amintim faptul ca rolul spitalului este acela de a asigur asistență medicală si nu are funcție sociala, chiar daca ajutam cat de mult putem persoanele cu patologii cronice si nu numai,,
Oricum ar fi, în astfel de cazuri trebuie să existe niște proceduri de urmat. Cineva, de la asistență socială, de la primărie, de oriunde, trebuie să facă ceva. Sunt OAMENI, nu trebuie tratați precum animalele și aruncați în stradă. Unde sunt serviciile sociale? Cetățeanul cam are dreptate. UPU Brașov este chiar o loterie. Umilința și bătaia de joc, aroganța și uneori chiar indiferența, parcă au devenit o practică. Este inadmisibil așa ceva! Ca peste tot, cunoști pe cineva ai prioritate, nu cunoști…se zice că ai ghinion. Așteptăm lămuriri și cu privire la sesizarea cetățeanului.
IMPORTANT!
Bătaia de joc continuă la Centrele de Permanență din județul Brașov.
Cele 11 centre de permanență din județul Brașov, 4 în municipiu și 7 în județ, sunt deschise în această perioadă. Centrele de Permanență sunt un serviciu în continuitatea medicilor de familie. La aceste centre se pot prezenta orice persoane cu urgențe minore, de cod verde. Programul de sărbători este non-stop. Chiar dacă personalul medical din aceste centre, format din medici și asistenți medicali, nu și-au încasat drepturile salariale din luna septembrie a acestui an, aceștia sunt la datorie. Personalul din aceste centre mulțumește, pentru munca patriotică pe care o prestează, Casei de Asigurări de Sănătate Brașov și conducerii acesteia. Bănuim că mai marii CAS Brașov și-au încasat, la zi, remunerațiile aferente. Ceva de genul…după noi potopul! Le dorim și noi, celor din conducerea CAS Brașov, masă înbelșugată, prosperitate și tot ce-și mai doresc ei și burțile lor de șefi performanți.
Doamna Ancuța Daisa, director executiv CAS Brașov, bănuim că este extrem de preocupată de acest subiect,… de nu mai poate dormii noaptea!