Dumitru Secăreanu este primarul comunei Dâmbovicioara din anul 1996! Cum este posibil sa fii primar timp de 28 de ani și să te lauzi…cu mai nimic? Hotărât să nu mai candideze dar totuși a candidat, a revenit asupra…unui NU hotărât! Am reținut ceva din expozeul domniei sale…turiștii care vin să anihileze oxigenul din defileu!? După 28 de ani, comuna ar fi trebuit să se învârtă după soare, cam așa ar fi trebuit să fie, nu?
Cetățenii comunei sunt revoltați și îl acuză pe primar de tot felul de combinații, cu bani publici desigur. Astăzi vă prezentăm un caz despre cel care mințea spunând că nu mai vrea la primărie și despre afacerile familiei sale! 28 de ani de domnie în toată regula! Trai pe vătrai, spun unii! Ce beneficii i-a adus acestuia și ,,grupului,, de interese, funcția de primar! Beneficii familiale bineînțeles. Cât de profitabilă a fost domnia acestuia și cui a profitat? După 28 de ani, de aproape nimic pentru comunitatea locală, omul mai vrea un mandat. Ce nu au văzut instituțiile Statului și ce trebuiau să vadă! Oamenii trebuie să știe, să fie informați. Ce îl atrage atât de mult de tronul primăriei? Dorința de a face lucruri pentru comunitate, pentru locuitori? Ori dorința de a fi la butoanele banului public?
În comuna Dâmbovicioara se reabilitează, cu bani exclusiv din taxele și impozitele locuitorilor, drumul comunal DC 22! Licitația a fost câștigată de firma General Trust Argeș S.R.L. Valoarea contractului este de 4.584.378 lei.
Societatea General Trust încheie un contract de prestări servicii cu cine credeți? Cu societatea Cheresta Dâmbovicioara S.R.L, firmă care aparține fiului primarului, Secăreanu Petru Ciprian. Valoarea contractului de prestări serrvicii este de 2.073.035 lei! O fi bine?
Contactat telefonic, reprezentatul legal al societății General Trust, dl. Mihăilescu Valeriu ne-a comunicat că…este adevărat și confirm că avem încheiat un contract de prestări servicii cu firma Cheresta Dâmbovicioara în valoare de 2.073.035 plus TVA! Fiind vorba de un contract de prestări servicii și nu unul de subcontractare, nu avem obligația legală de a informa autoritatea contractantă, respectiv primăria comunei Dâmbovicioara…!
De altfel, firma fiului primarului este una prosperă. Conform datelor pe care le deținem, cifra de afaceri pe anul trecut a fost de 26.522.375 lei și un profit de peste două milioane lei. Asta este foarte bine. Firmele trebuie să prospere și să facă profit. Problema apare în momentul în care vorbim de rostogolirea banilor publici însă. Rămâne ca cei în drept să investigheze aceste aspecte.
Din informațiile pe care le deținem, IPJ Argeș-Serviciul de Investigare a Infracționalității Economice, efectuează cercetări într-un dosar penal sub coordonarea parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung. În urma verificărilor intreprinse, au fost constatate aspecte de natură penală urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, faptă prevăzută de art. 301, alin.1 din Codul Penal.
Ce spune art. 301, alin.1 din Codul Penal!
Infracţiuni de serviciu
Art. 301
Conflictul de interese
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Conform declarației de avere pe anul 2023, soția primarului Secăreanu Dumitru este administratorul firmei Cheresta Dâmbovicioara S.R.L!
Acesta este un caz, vom reveni și cu altele. Cei în drept trebuie să facă lumină, asta este clar. Cetățenii se întreabă retoric,...cui a beneficiat cei 28 de ani de domnie a primarului Dumitru Secăreanu? Ce beneficii i-a adus funcția de primar, lui , familiei și grupului de interese?
material video preluat, parțial, de pe musceltv și editat de ASUM
1 comment
MA CONTACTEAZA CINEVA SA VA ARAT CU ACTE FALSE EMISE DE PRIMARIA DAMBOVICIOARA CUM SE INSUȘESTE UN DRUM.POATE MUSCEL TV DORESTE INFORMATII EXACTE ASUMATE SI CU ACTE DOVEDITOARE.DACA ESTE ASA VA ROG SA MA CONTACTAȚI.Î MI ASUM TOT CE VA VOI DOCUMENTA!!