Cazul a fost prezentat public de către ASUM. Evenimentul s-a petrecut în luna August 2021. Angajatul condamnat pentru comiterea faptelor, era soțul unei angajate ( la vremea respectivă) a Consiliului Județean Brașov, serviciul Resurse Umane. Soția acestuia a făcut parte din comisia de organizare a concursului organizat de Consiliul Județean Brașov pentru ocuparea postului de director general la Protecția Copilului. Concursul a fost câștigat de către Julieta Gîrbacea. Un concurs discutabil, opinăm noi!
Decizia Curții de Apel Brașov în dosarul 3603/197/2023
Reducerea pedepsei
Solutia pe scurt: În temeiul art. 421 al. 1 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. admite apelul declarat de inculpatul Neamţu Adrian împotriva sentinţei penale nr. 1663 din data de 30.10.2023, pronunţată de Judecătoria Braşov, pe care o desfiinţează în parte sub aspectul soluţionării laturii penale, astfel: Descontopeşte pedeapsă finală de 5 ani și 9 luni închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele componente de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală, prevăzută art. 219 alin. (21) din Codul penal raportat la art. 219 alin. (1) şi (2) lit. a) din Codul penal şi 9 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale, prevăzută art. 222 al. 1 din Codul penal. Constată incidenţa art. 5 Cod penal în ceea ce priveşte infracţiunea de agresiune sexuală, prevăzută în prezent de art. 2191 al. 12, al. 3 lit. b Cod penal (text care va fi reţinut ca temei al condamnării) şi reduce pedeapsa aplicată de la 5 ani şi 6 luni la 4 ani închisoare. În baza art. 38 C.pen contopeşte pedepsele aplicate, stabilind pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care adaugă o treime din cealaltă pedeapsă (3 luni), rezultând o pedeapsă finală de 4 ani ?i 3 luni închisoare, în regim de detenţie. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii. În temeiul art. 241 al. 1 lit. c C.proc. pen. constată încetarea de drept a măsurii preventive a controlului judiciar instituit în sarcina inculpatului. În temeiul art. 421 al. 1 pct. 1 lit. b) C.proc.pen. respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva aceleiaşi sentinţe. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 274 al. 1 C.p.p. onorariul avocatului din oficiu acordat persoanei vătămate urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată astăzi, 28.03.2024, prin punerea la dispoziţia procurorului, părţii civile şi a inculpatului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 253/2024 28.03.2024
Am prezenta public nenumărate cazuri din acest, așa zis sistem de protecție a copilului Brașov. Am informat în repetate rânduri și conducerea Consiliului Județean Brașov, în subordinea căruia se află Protecția Copilului Brașov.
Consiliul Județean Brașov, prin reprezentatul său, Todorică Șerban, nu a fost interesat deloc! Vorbeam de niște orfani și nu de copiii lui, poate acesta a fost motivul tăcerii și dezinteresului.
Todorică Șerban face parte din ,,cooperativa,, politică a PNL Brașov! Individ bine înfipt în resursele publice, un jupân în toată regula care tot vrea, din ce în ce mai mult! De ce se ajunge aici? Datorită lipsei de reacție a celor în drept, a celor care ar trebui să ancheteze pohtele unora ca Șerban Todorică.