Actualul primar al comunei Augustin, Porumb Sebastian Nicolae, împreună cu candidatul PSD la primăria comunei, Mondoc Gheorghe, flancați de secretarul general al primăriei, Garcea Gheorghe Mircea, au instituit teroarea în rândul angajaților din primărie dar și asupra locuitorilor comunei. Asta susțin mai multe persoane!
,,…candidatul la primăria Augustin, Mondoc Gheorghe cu primarul Porumb Sebastian Nicolae săptămâna trecută au intrat peste agentul agricol în biroul primariei obligând-ul să elibereze adeverințe pentru anumite persoane care au spus că votează cu el (n.n candidatul PSD) dar nu au flotant. Neavând acte, nici măcar cereri, agentul agricol a refuzat spunând că este ilegal să elibereze adeverințele. În acel moment primarul, Porumb Sebastian, l-a luat de păr pe agentul agricol Levente Szasz, l-a îmbrancit și l-a scuipat, iar Mondoc Gheorghe la pus în genunchi spunându-i să își ceară scuze de la ei. Ulterior, agentul agricol (L.S) a despus o cerere de concediu adresată primarul Porumb Sebastian, cerere de concediu care i-a fost refuzată…,,
În cursul acestei zile, l-am contactat pe primarul comunei Augustin, Porumb Nicolae. Întrebat fiind cu privire la incidentul din primărie, dacă a avut loc acest incident, acesta ne-a declarat…nu s-a întâmplat nimic. Mulțumesc, la revedere!
Am discutat și cu viceprimarul comunei Augustin, Mondoc Gheorghe. Întrebat cu privire la incidentul din primărie, viceprimarul Mondoc Gheorghe ne-a declarat…eu nu am pus pe nimeni să stea în genunchi și să-și ceară scuze!
Materialul a fost editat de ASUM, prin duplicare și creșterea volumului în anumite pasaje. Avem însă și fișierul audio original! Evenimentul ar fi avut loc în data de 21 Mai. La acest eveniment ar fi asistat mai multe persoane care se aflau pe holul primăriei. Cererea de concediu a fost depusă în data de 22 Mai. Agentul agricol este funcționar public, consilier superior în cadrul primăriei comunei Augustin.
L-am contactat telefonic pe funcționarul public Levente Szasz . Aceasta ne-a declarat că…,,nu doresc să comentez acest incident. A fost o problemă între mine și domnul primar. Nu confirm și nu infirm nimic, nu am nimic de declarat cu privire la acest incident...,,
Am vrut să vorbim și cu primarul comunei, Porumb Sebastian Nicolae. Nu era în primărie. Am vorbit însă cu secretarul general al primăriei, Garcea Mircea. Acesta, vizibil iritat, ne-a comunicat că…,, eu eram în concediu, nu știu ce s-a petrecut…am înțeles că s-au certat și atâta tot. Nu am fost implicat în acest eveniment, eram în concediu. Am fost plecat la București, am avut altre treburi. Organele de anchetă să facă lumină,,
O altă victimă a primarului, Porumb Sebastian Nicolae, ar fi un cetățean, un om simplu fără nimeni în spate( F.M)! Un cetățean în vârstă de 50 de ani. Acesta ar fi fost lovit de către primar în data de 26 Mai. Conform Certificatului Medico-Legal nr. 970/27.05.2024, acesta a declarat că a fost victima unei agresiuni fizice. Leziunile constatate s-ar fi produs în urma loviri cu corpuri dure și necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Am discutat și cu șeful de post al Poliției Române din comună, referitor la aceste cazuri. Acesta ne-a declarat că…,, nu pot să vă dau aceste informații. Nu am fost eu de serviciu, au fost colegii. Am auzit ceva dar nu știu detalii. Pentru mai multe informații vă rog să vă adresați conducerii IPJ Brașov,, Așa o să și facem. Totuși, până atunci noi sperăm ca autoritățile Statului, respectiv Poliția Română, să facă ceea ce trebuie.
Candidatul PSD din comuna Augustin pentru funcția de primar, Mondoc G Gheorghe, viceprimar în funcție, deține un certificat de absolvire a liceului, fără bacalaureat, emis în anul 1992. Ce ne-a atras atenția la acest certificat? Articolul 28 din Legea 84/1995 prevede că,…absolvenţilor de liceu fără diploma de bacalaureat li se eliberează, la cerere, certificat de absolvire şi copie de pe foaia matricola…! Legea a intrat în vigoare în 1995, certificatul de absolvire este datat 1992! Verifică cineva acest aspect? Noi spunem că ar cam trebui!
Porumb Sebastian Nicolae (PSD), a fost declarat incompatibil de către ANI, de două ori. În anul 2020, a câștigat alegerile și s-a apucat de treabă! De interes, pentru autorități, ar fi stadionul de fotbal, ăla scump rău, zidul dărâmat și refăcut, dar plătit de două ori! Bazinele pentru apă, inutile spun cetățenii. Apa în comună este porționată, de două ori pe săptămână! Interesantă este și scena mult costisitoare! Firma de contabilitate, dosarele de ajutor social,…doamna de la contabilitate,…etc! Sunt multe lucruri de verificat în comuna Augustin. Poate trezim interesul unora! Ar trebui!
Este comuna Augustin o plantație? Sunt cetățenii comunei scalvi pe plantația unora?
Climatul de siguranță al cetățeanului trebuie să primeze, să fie o prioritate, iar aceste cazuri trebuie tratate cu celeritate. Nu este posibil un astfel de comportament, astfel de reacții brutale, violente. Secretarul general al primăriei, Garcea Mircea, forțează funcționarii publici să facă și să semneze documente care nu intră în sarcina acestora. Birourile și holul primăriei au devenit o sală de circ la care asistă toți cei care vin la primărie, cu tot felul de probleme. Cetățenii nu pot fi constrânși, sub nici o formă, să voteze pe cineva anume sau să nu voteze. Votul este secret și se exprimă în mod liber.
Cu privire la cazul persoanei de 50 de ani, care susține că ar fi fost lovită de primarul Porumb Nicolae, conducerea IPJ Brașov ne-a transmis următorul comunicat,
I.P.J. BRAȘOV
,,Cu referire la articolul media, publicat la data de 29 mai ac., ce are ca subiect relatat un incident ce s-ar fi petrecut în comuna Augustin, din județul Brașov, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov este abilitat să comunice următoarele: La data de 26 mai ac., la sediul Postului de Poliție Augustin a fost depusă o plângere, în cuprinsul căreia se contura o posibilă faptă de agresiune fizică.Astfel, în baza sesizării primite, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, în care se efectuează verificări, in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, activitate de cercetare aflată sub coordonarea unui procuror de caz, desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea. Precizăm, de asemenea, faptul că, în această fază a urmăririi penale organele judiciare administrează toate probele legale, utile pentru stabilirea împrejurărilor, a căror existență sau inexistență trebuie constatată în stabilirea adevărului ca, în final, să ducă la propunerea soluției legale,,
Referitor la agresiunea asupra funcționarului public, Levente Szasz, solicităm IPJ Brașov să se autosesizeze. Postul local de Poliție se pare că nu este interesat. Vorbim de un posibil ultraj. Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
Nu noi stabilim vinovați și vinovății. Noi doar prezentăm opiniei publice acest caz. Mai departe, instituțiile abilitate trebuie să stabilească ce s-a întâmplat.
Urmărim atent acest caz și revenim!