Redăm mai jos, în integralitate, un material pe care l-am primit de la un cetățean, un beneficiar al serviciului de ambulanță Brașov. Vocea cetățenilor și problemele acestora!

,,După ce anul trecut o serie de articole de presă au dezvăluit o serie de scandaluri din cadrul instituției Serviciul Județean de Ambulanță Brașov , majoritatea create de managerul în funcție la aceea vreme , legate de managementul defectos al acestui serviciu de importanță vitală , Ministerul Sănatătii a decis demiterea acestuia și înlocuirea cu un medic din cadrul instituției.
Surse din cadrul instituției au confirmat că demiterea s-a facut după două controale trimise de Minister , ca urmarea a sesizărilor făcute . Fostul manager a rămas pe funcția de jurist al instituției , funcție ocupată anterior contractului de management . Se pare însa că actualul manager este un fost manager al acestei instituții , Dr. Stelea Liviu, medic de medicină generală.
De la preluarea mandatului , în octombrie anul trecut , acesta a incercat să repare , mai mult sau mai putin , o parte din problemele lăsate moștenire de fosta conducere . Dar apelurile stau în continuare in asteptare cu orele , mașinile arată ca după razboi! Mă intreb, ce s-a intamplat cu daunele atât de evidentiate în presă ! S-au recuperat ? După umila mea cunoștiință în materie de controale trimise de minister , ar fi trebuit să se verifice și situația contabilă pe ultimii 10 ani. Oare faptul că nu se mai aminteste este consecința faptului că actualul manager a mai ocupat această funcție în ultimii 10 ani și controlul a vizat și activitatea dumnealui ? Să fie gaura atât de mare încât să se încerce acoperirea ei ? Actualul manager să fi făcut o întelegere cu fosta conducere și astfel să încerce să mușamalizeze daunele produse împreuna în ultimii 10 ani ? Se pare că actualul manager s-a rătăcit între atâtea probleme și a preluat drumul bătătorit de predecesori săi. Motiv pentru care, bănuiesc, i-a și păstrat în funcție . Mai mult , se pare că, pentru că verba volant… , Dl. Doctor nu se încadrează în condițiile specifice postului. Acesta este doar medic de medicină generală , adică absolvent al facultății de medicină , fără rezidențiat pe o specialitate clinică.
Pe site-ul Ministerului Sănătății , una dintre cerințele de a se încadra pe acest post, este a fi minim medic specialist.
S-a omis în mod deliberat acest aspect de către Minister , sau mai mari de acolo au fost indusi în eroare ?
Sau funcția de consilier la Primăria Prejmer (PNL ) i-a ușurat accensiunea pe acest post ? Nu se știe !
Tot ce se știe până în acest moment este că la Ambulanța Brașov derapajele continuă ca și huzurul pe banul public .
Se va face dreptate în acesta institutie ? Va exista vreodată un manager care să se gândească și la noi , cei care asteptam cu orele ambulanța care nu mai vine?,,
Dacă va exsita o reacție din partea Serviciului de Ambulanță Brașov, o vom publica! Până atunci, întrebăm și noi, așa stau lucrurile la Serviciul de Ambulanță Brașov?

