Liviu Cocoș este primvicepreședinte al PNL Brașov, fost primar al orașului Predeal, condamnat definitiv pentru corupție. Între timp, domnul Liviu Cocoș a fost reabilitat legal. Acesta este un prosper om de afaceri dar deține mai multe funcții în companii cu capital integral de Stat. Ultima, dar și cea mai importantă companie de Stat pe care dorește să o ,,cocoșească,, este Compania APA Brașov. În tot acest demers , Liviu Cocoș a fost flancat și susținut de mai multe persoane. Cel mai important dintre aceștia este Șerban Todorică, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov și Președinte ADIDAJ Brașov. Noul Consiliu de Administrație al Companiei Apa, unde Președinte CA este Liviu Cocoș, nu a primit, până la această dată, aviz favorabil din partea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice. AMEPÎP se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Secretariatul General al Guvernului. Termenul de avizare, ori de respingere, era de 10 zile, de la data transmiterii documentelor. Au trecut de atunci cinci luni de zile și nu avem încă un răspuns final. Toată procedura de selecție, a noilor membrii pentru Consiliul de Administrație al Companiei APA Brașov, este una discutabilă și extrem de suspectă.
Referitor la studiile domnului Liviu Cocoș!
Conform CV-ului pe care îl regăsim inclusiv pe internet, Liviu Cocoș a menționat la studii, următoarele școli și forme de învățământ:
–în perioada 1984-1986 menționează că a urmat cursurile Liceului Teoretic din Predeal, profil Turism! În realitate, conform adresei Liceului Teoretic din Predeal, acesta a urmat, în perioada 1984-1986, cursurile Liceului Agroindustial din Făgăraș! A mințit în acest caz!

Deși nu apare în CV, în perioada 1988-1991 a urmat cursurile, la seral, clasele XI-XII-XIII, la Liceul Teoretic din Predeal.

În perioada 1987-1989 a urmat și cursurile, la seral, a Școlii Profesionale Comerciale Brașov.

Practic, anul de învățământ 1988 se suprapune, conform documentelor oficiale! În același an, Liviu Cocoș, urma la seral cursurile a două unități de învățământ! Liceul din Predeal și Școala Profesionlă din Brașov! Totuși, nu credem că este posibil să fii prezent, în aceeași perioadă de timp, dar în două locuri diferite, localizate la vreo 30 de km! Minciună și fals în documente oficiale?
Diploma de Bacalaureat a obținut-o în anul 1993! Stagiul militar l-a făcut la o unitate militară din Brașov, în perioada Octombrie 1991-Octombrie 1992!

În perioada 1994-1997 a urmat cursurile Facultății Ingineria și Management Agroturistic din cadrul Universității Biottera București, cursuri cu frecvență redusă! Anul final, 1997-1998, s-a transferat și la urmat la zi , cu frecvență! Studiile cu frecvență sunt acea formă de învățământ la care te prezinți zilnic câteva ore, în funcție de programa universitară, între 6 și 8 ore! Ciudat, în cazul lui Liviu Cocoș! În perioada 1996-1998, Liviu Cocoș era Director Logistică la o firmă din Deva! Este imposibil să fii prezent în două locuri diferite din țară în același timp, nu? Ori a fost prezent la Facultate zilnic și a luat bani degeaba de la firmă, ori a fost prezent la locul de muncă și nu la facultate, situație în care nu poți spune că ai urmat la zi cursurile?


Procedura transferului, de la fără frecvență la frecvență, în an terminal, este la fel de discutabilă. Conform Legii, acest lucru ar fi posibil doar dacă este prevăzut în Regulamentul Universității Bioterra. Am solicitat acest regulament, dar conducerea Universității Bioterra a refuzat să ni-l pună la dispoziție!
În aceste condiții și în conformitate cu documentele oficiale obținute, în ceea ce îl privește pe Liviu Cocoș, avem suspiciuni serioase cu privire la legalitatea și veridicitatea acestor diplome.
Dacă domnul Liviu Cocoș deține alte documente, ori dorește să ne transmită un punct de vedere, îl așteptăm!