Comuna Bran, județul Brașov – Una dintre cele mai vizitate localități din România, cunoscută pentru patrimoniul său istoric și natural, nu dispune de niciun parc public amenajat, așa cum ar trebui să existe într-o astfel de zonă turistică extrem de vizitată. În lipsa unui astfel de spațiu verde destinat recreerii, atât locuitorii, cât și turiștii se confruntă cu un vid urbanistic evident.
Un teren cu potențial: zona unde se organizează Răvășitul Oilor

În centrul Branului, există un teren aflat în proprietatea Castelului Bran, utilizat ocazional pentru evenimente tradiționale, precum Răvășitul Oilor. Terenul este generos ca suprafață, ușor accesibil și situat într-o zonă cu o semnificație culturală aparte.
Acest teren ar putea fi transformat într-un parc public modern, cu alei, spații verzi, locuri de joacă și zone de relaxare, atât pentru locuitorii comunei, cât și pentru miile de vizitatori care ajung anual la Bran.
Exproprierea pentru cauză de utilitate publică este prevăzută în mod expres de legislația românească și reprezintă un mijloc legitim prin care statul sau autoritățile locale pot asigura dezvoltarea echilibrată a comunităților. Conform Legii nr. 33/1994 și Legii nr. 255/2010, autoritatea locală – în acest caz, Primăria Bran – poate iniția procedura de expropriere a unui teren privat, dacă există un interes public major, cum ar fi amenajarea unui parc public într-o zonă care nu dispune de astfel de spații. Este esențial ca procedura să fie transparentă, să respecte dreptul la proprietate privată, iar despăgubirile oferite să fie juste și stabilite prin expertiză. Nu vorbim despre confiscare, ci despre un mecanism reglementat, în care interesul general prevalează, în mod echitabil, asupra interesului individual. În speța discutată, există toate premisele unei utilități publice clare: spațiul va servi întreaga comunitate și va contribui la dezvoltarea durabilă a localității.” opinie juridică avocat
Ce poate face Primăria Bran?
Potrivit Legii 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, completată de Legea 255/2010, autoritățile locale au dreptul să inițieze procedura de expropriere a unui imobil privat, dacă se demonstrează necesitatea obiectivului de interes public.
Ce pași trebuie urmați?
- Identificarea clară a obiectivului: în acest caz, amenajarea unui parc public în centrul comunei Bran, unde în prezent nu există niciun astfel de spațiu.
- Întocmirea documentației tehnico-economice: studii de fezabilitate, planuri urbanistice și evaluări de cost.
- Adoptarea unei Hotărâri de Consiliu Local (HCL) prin care se declară utilitatea publică a investiției și se aprobă demararea exproprierii.
- Stabilirea și alocarea fondurilor pentru despăgubirea proprietarului, conform valorii de piață.
- Publicarea hotărârii și notificarea proprietarului, urmată de emiterea unui act administrativ de expropriere.
- Transferul dreptului de proprietate către domeniul public și amenajarea parcului.
Ce spune legea?
Potrivit legislației în vigoare, exproprierea este permisă doar dacă există o justificare solidă de utilitate publică și dacă sunt respectate drepturile de proprietate, inclusiv despăgubirea justă și prealabilă.
Exproprierea nu este un abuz, ci un instrument legal, reglementat strict, care permite dezvoltarea comunităților în condiții echitabile.
De ce e important acest demers?
Comuna Bran are nevoie de un parc urban modern, iar această inițiativă nu înseamnă doar amenajarea unui spațiu verde – ci și:
- creșterea calității vieții pentru locuitori,
- crearea unui nou punct de atracție turistică,
- valorizarea tradițiilor locale (precum Răvășitul Oilor) într-un spațiu adecvat.
Locuitorii comunei, asociațiile civice și toți cei interesați pot solicita autorităților inițierea acestei proceduri legale, în numele interesului public general.
Castelul Bran și terenul aferent au avut o istorie complexă în ceea ce privește regimul lor juridic. Inițial, în 1920, Consiliul Orășenesc al Brașovului a donat Castelul Majestății Sale Reginei Maria a României Mari. Actul de donație a fost înregistrat în Cartea Funciară a Judecătoriei Zărnești în favoarea Reginei Maria.
După instaurarea regimului comunist, proprietatea a fost naționalizată, iar în 2006, în urma modificării Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de comuniști, Castelul a fost restituit în natură urmașilor principesei Ileana, respectiv lui Dominic de Habsburg și fraților săi. Retrocedarea a inclus Castelul propriu-zis, Casa de ceai a Reginei Maria, Casa Principesei Ileana, Casa Administratorului, Tabernacolul „Inima Reginei Maria” și terenul aferent, cu o suprafață totală de aproximativ 38.000 mp.
În ceea ce privește terenurile forestiere, în 2005, familia Habsburg a depus o cerere de revendicare pentru aproximativ 110 hectare de pădure în zona Bran, în baza Legii nr. 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere. La acea vreme, Primăria Bran a fost informată că dosarul este complet și că urmează să se dea curs solicitării.
Este important de menționat că, în 2007, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) a confirmat legalitatea retrocedării, subliniind că aceasta s-a făcut cu respectarea întocmai a legislației în vigoare.
Astfel, în prezent, Castelul Bran și terenul aferent se află în proprietatea familiei Habsburg, aceștia având dreptul de a dispune de proprietate în conformitate cu legislația românească.
Trebuie văzut ce statut are terenul respectiv și dacă este monument istoric, sau face parte dintr-o zonă protejată.
Ar mai exista o variantă, rapidă și extrem de simplă! Având în vedere că tot domeniul Castelului Bran, inclusiv acest teren, a fost o donație, actualii proprietari ar putea să doneze această suprafață de teren, necesară amenajării unui parc public, autorității publice locale. Asta doar dacă pot înțelege și întoarce generozitatea!
Este momentul ca Branul să aibă un parc public demn de renumele său.
Vom lansa un chestionar de sondare a locuitorilor, dar nu numai, cu privire la oportunitatea acestei proceduri.