ASUM trage un semnal de alarmă cu privire la decizia consilierilor locali ai USR Brașov de a se abține de la un vot esențial pentru viitorul sănătății publice din municipiu.
Votul viza transferul Spitalului Staționar Astra din domeniul public al municipiului în cel al județului Brașov – un pas procedural necesar pentru demararea unor investiții strategice în infrastructura medicală. Abținerea echivalează, în acest caz, cu un refuz tacit de a deschide calea spre modernizare, investiții și, mai ales, respectarea dreptului fundamental al fiecărui cetățean la servicii medicale demne și sigure.

Dreptul la sănătate nu se negociază politic
În calitate de organizație care apără drepturile fundamentale ale omului, ASUM consideră că această decizie este regretabilă și profund iresponsabilă. Dreptul la sănătate este garantat prin Constituție și tratatele internaționale semnate de România. Politicienii locali au obligația morală și legală de a pune interesul public mai presus de orgoliile sau calculele de partid. Cum e posibil ca, într-o țară unde spitalele cad pe oameni și unde ne plângem toți de lipsa condițiilor din sistemul sanitar, unii aleși locali să se abțină când vine vorba de un pas concret spre modernizare?
Înțelegem nevoia de claritate administrativă și transparență. Dar abținerea fără explicații clare și asumate este o formă de derobare de responsabilitate, care afectează direct interesul public.
Cerem public USR Brașov să își explice decizia în mod clar și accesibil cetățenilor. În lipsa unei comunicări coerente și a unui plan alternativ, decizia de abținere riscă să fie percepută drept cinism politic, nu prudență democratică.
În timp ce jocurile politice continuă în Consiliul Local, cetățenii Brașovului rămân cu întrebări fără răspuns. Un lucru este însă clar pentru toți: când vine vorba de spitale, sănătate și siguranța oamenilor, blocajele administrative și abținerile diplomatice nu-și mai au locul.
Sănătatea este un drept, nu un privilegiu. Iar drepturile nu se suspendă în funcție de calculele politice.
Cerem tuturor formațiunilor politice să trateze cu respect, responsabilitate și transparență fiecare decizie care are impact asupra vieților noastre.