Într-o societate care se declară democratică și europeană, în inima unei țări care a trăit revoluția cu speranța eliberării de sub frică și tăcere, un om este astăzi închis nu pentru ce a făcut, ci pentru ce a îndrăznit să fie: o voce. O voce clară, puternică, neînfricată. O voce care a refuzat să se supună uitării, indiferenței și tăcerii colective.
Cezar Avrămuță, cunoscut sub numele de „Stegarul Dac”, este în prezent la al doilea mandat consecutiv de arest preventiv de 30 de zile în Penitenciarul Rahova. Și mai grav, se află în greva foamei de trei zile, după o perioadă anterioară de 17 zile în care a refuzat hrana în semn de protest.
Care este „vina” lui?
De la începutul lunii decembrie 2024, Avrămuță a protestat zilnic, pașnic, împotriva anulării alegerilor. A fost o prezență constantă, vizibilă, dar neviolentă. Nu a vandalizat, nu a instigat, nu a agresat. A cerut doar ceea ce ar trebui să fie firesc într-o democrație: transparență, legalitate, adevăr.
Și pentru acest „delict de opinie”, a fost transformat într-o țintă:
- Amendat abuziv și disproporționat, în timp ce alți participanți la același protest nu au fost sancționați deloc;
- Reținut abuziv și internat forțat de cinci ori, fără o justificare medicală reală – o practică ce aduce aminte de metodele de represiune din regimurile totalitare;
- Supravegheat constant, hărțuit și împiedicat să circule liber;
- Agresat fizic de forțele de ordine, într-o intervenție în care a suferit o entorsă și un șoc rotulian, fapte confirmate medico-legal.
Aceasta nu este aplicare a legii, ci o formă de represaliu împotriva unui cetățean care a avut curajul să nu tacă.
Un caz de prigoană politică mascată?
Arestarea lui Cezar Avrămuță nu mai poate fi privită ca un incident izolat sau o decizie punctuală a autorităților Statului. Tot ceea ce a urmat protestelor sale arată limpede un model de intimidare și reprimare.
Reținerea lui repetată, internările forțate și acum arestul preventiv prelungit – fără a exista o amenințare reală la adresa ordinii publice – sugerează o tentativă clară a statului de a reduce la tăcere un simbol viu al rezistenței civice.
Într-un climat democratic autentic, astfel de comportamente ar fi protejate, nu pedepsite.
Libertățile fundamentale, călcate în picioare!
Cazul lui Stegarul Dac ridică întrebări grave despre respectarea drepturilor omului în România:
- Articolul 30 din Constituție garantează libertatea de exprimare.
- Articolul 39 protejează dreptul la întrunire pașnică.
- Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), la articolul 10, protejează dreptul la liberă exprimare, inclusiv pentru opinii politice.
- Articolul 11 al CEDO apără dreptul la liberă asociere și întrunire.
Toate acestea par ignorate cu bună știință în cazul lui Cezar Avrămuță. În loc să fie protejat, e tratat ca o amenințare. Pentru că în ochii autorităților, adevărul spus prea tare devine „tulburare a ordinii publice”, iar curajul devine „instigare”.
O societate complice prin tăcere?
Cea mai mare tragedie nu este doar că un om e persecutat pentru o opinie, ci că societatea tace. Se uită în altă parte. Se teme. Se îndepărtează de ideea de solidaritate, de sprijin pentru cei care își sacrifică libertatea pentru binele colectiv.
Dar dacă astăzi ne întoarcem privirea de la Cezar Avrămuță, mâine vom întoarce spatele propriei libertăți.
Ce fel de stat vrem să fim?
Un stat care încarcerează simboluri nu e un stat puternic. E un stat slab, fricos, obsedat de control. E un stat care confundă liniștea cu obediența și ordine cu supunerea.
România are nevoie astăzi, mai mult decât oricând, de o revizuire a propriei conștiințe civice. Pentru că dacă un om care flutură un steag și strigă „dreptate” ajunge închis, nu el este cel care trebuie să se schimbe. Ci noi!
Apel către opinia publică și presă liberă
Facem un apel către toate organizațiile pentru drepturile omului, către mass-media independentă, către societatea civilă și fiecare cetățean care mai crede în valorile fundamentale ale libertății: nu lăsați acest caz să treacă sub tăcere.
Cezar Avrămuță nu este doar un protestatar. Este un avertisment viu despre ce se întâmplă atunci când statul devine surd la vocea cetățenilor săi. Nu e nevoie să fii de acord cu toate ideile lui. Nu trebuie să îți placă felul în care protestează. Dar e imposibil să rămâi indiferent când vezi un om închis pentru simplul fapt că a îndrăznit să mai creadă în România. Pentru că dacă el e „pericol public”, atunci libertatea noastră, a tuturor, e în pericol.
Stegarul Dac e un simbol, nu doar un om. Un simbol al celor care nu s-au dat bătuți. Și dacă un simbol ajunge după gratii, atunci nu doar el e condamnat. Ci întreaga societate. Pentru că un stat care nu poate gestiona libertatea, o înlocuiește cu frica. Și o națiune care nu își apără oamenii curajoși, ajunge să nu mai aibă repere.
Libertatea nu moare brusc. Moare în pași mici. Și, de cele mai multe ori, moare în tăcere.
Nu cerem ignorarea legii. Cerem aplicarea ei corectă, umană și proporțională.
Este esențial să fie spus limpede: nu instigăm la nerespectarea legii. Dimpotrivă, solicităm ca Legea să se aplice corect, echitabil și diferențiat, în funcție de gravitatea reală a faptelor. În orice stat democratic, măsurile coercitive – arestul, reținerea, internarea forțată – trebuie să fie ultimele soluții, aplicate numai în cazuri justificate, cu respectarea drepturilor fundamentale ale persoanei.
