Gestionarea deșeurilor în județul Brașov a devenit un eșec de proporții. În timp ce Garda de Mediu confirmă nereguli majore, iar țintele legale de reciclare sunt la ani distanță de realitate, autoritățile județene oscilează între declarații contradictorii privind tratarea mecanică a deșeurilor reziduale — activitate considerată ani de zile un „pericol pentru finanțarea SMID”, dar care, în mod surprinzător, nu mai reprezintă nicio problemă în prezent. Brașovul depozitează masiv, fără tratare prealabilă, în contradicție cu legislația națională și europeană.
Documentele oficiale ale Gărzii Naționale de Mediu arată că:
- majoritatea deșeurilor colectate în județ ajung direct la depozit;
- tratarea mecanică este aproape inexistentă;
- stațiile de sortare funcționează sub capacitate sau ineficient;
- deșeurile biodegradabile nu sunt captate, ci ajung tot la depozitare;
- UAT-urile nu ating țintele de reciclare și nici cele de deviere de la depozitare.

Conform OUG 92/2021, 85% din deșeurile municipale nu ar trebui să mai ajungă la depozit. Realitatea Brașovului este exact inversă.
Mai mult, România — inclusiv județul Brașov — trebuie să atingă ținte obligatorii stabilite de Uniunea Europeană:
- 50% reciclare până în 2020
- 55% reciclare până în 2025
- maximum 10% depozitare până în 2035
Brașovul este, astăzi, la ani-lumină distanță de aceste cerințe. Din acest raport, un caz ne-a atras atenția. Cazul Prejmer-HidroSal și pixul ,,magic,,! Sperăm că și pentru Garda de Mediu să manifeste interes subiectul dar și pentru AFM! Vorbim de un nou artizan…,,Bucurică-Prejmerică,,? Am fi curioși să aflăm și părerea primarului comunei Sânpetru, Marian Arhire, pe subiectul reciclabilelor, a modului de calcul și a declarațiilor depuse la AFM! Despre trasabilitatea deșeurilor, reciclare și ținte de reciclare!

SMID Brașov – un proiect întârziat, nefuncțional, cu abordări ,,discutabile,, folosit ca scuză pentru blocarea pieței pentru unii, deschiderea ușilor pentru alții!
Timp de ani de zile, autoritățile județene au afirmat public că orice operator privat care dorește să presteze activități de tratare mecanică a deșeurilor reziduale „pune în pericol finanțarea SMID”. Această poziție a fost repetată inclusiv de reprezentanți ai Consiliului Județean și ai ADI ISO Mediu.
O contradicție majoră: ce era „interzis ieri” devine „perfect acceptabil azi”!
Dublu standard în gestionarea deșeurilor la Brașov: cum a devenit tratatea “interzisă” ani de zile, dar brusc posibilă pentru o firmă cu legături politice?
Deși legislația românească și europeană obligă la tratarea deșeurilor înainte de depozitare, ani la rând autoritățile brașovene au susținut contrariul, blocând operatorii existenți și condiționând funcționarea acestora.
Situația s-a schimbat radical atunci când pe piață a apărut o firmă nouă, cu legături directe în conducerea Consiliului Județean Brașov.
Este vorba de AV WASTE Consulting S.R.L!



Rezultatele dezastruoase ale județului: reciclare 8,45%, deviere de la depozitare 11%.
La nivelul județului Brașov, datele oficiale indică o realitate alarmantă:
- Rată de reciclare: 8,45%, față de ținta europeană de 55%.
- Deviere de la depozitare: 11%, față de ținta europeană de 90% până în 2035.
Aceste cifre arată un eșec sistemic al autorităților în gestionarea deșeurilor, în condițiile în care România este deja vizată de proceduri europene pentru neîndeplinirea obligațiilor din domeniu.
Ce spune legea: tratamentul predepozitare este obligatoriu, nu opțional!

Contrar discursului public al unor reprezentanți ai Consiliului Județean Brașov, legislația este fără echivoc:
- OUG 133/2022, modificată prin OUG 30/2023,
- Legea 101/2006,
- Directiva 2008/98/CE,
- Țintele UE pentru 2035,
toate stabilesc clar că deșeurile trebuie tratate înainte de depozitare, iar colectarea separată trebuie să permită atingerea țintelor de reciclare. Mai mult de atât, Garda de Mediu a dispus măsuri legale cu privire la tratarea deșeurilor. Nu știm ce s-a întâmplat. Am solicitat Gărzii de Mediu să ne comunice modul de îndeplinire a acestor măsuri și eventualele sancțiuni aplicate.
Nu există derogări, excepții sau posibilitatea ca un județ sau o primărie să “aleagă” dacă aplică sau nu tratarea deșeurilor. Cu toate acestea, ani la rând, conducerea ADI ISO Mediu și a Consiliului Județean Brașov a susținut, în fața primarilor, operatorilor și publicului larg, că tratarea nu este obligatorie, ba chiar că ar periclita implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID). Szenner Zoltan, actualul președinte ADI ISO Mediu și Administrator Public al județului Brașov, este cel care susținea acest lucru în mod obsesiv.

Adresa la care se face referire în document nu a exista și nu există. Nici nu avea cum! Astăzi, odată cu apariția firmei fiicei Vicepreședintelui Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică ( pus sub control judiciar în cazul de corupție de la Compania Apa Brașov), firmă care ar urma să trateze 350 to/8 ore, Szenner Zoltan nu mai opinează la fel! Iată ce spune Szenner Zoltan…,,în lipsa unor documente oficiale transmise către ADI ISO MEDIU în cadrul competenţelor sale, nu ne putem pronunța asupra impactului acestei investiții asupra implementării SMID sau asupra eventualelor riscuri privind finanțarea sistemului,,. Normal, cum ai putea opina altfel? Este vorba de firma fiicei lui Șerban Todorică. Nu? Am solicitat și Direcției Județene de Mediu dar și de la Consiliul Județean Brașov puncte de vedere, referitor la acest subiect. Când le vom primi, le vom publica.

Schimbarea radicală: apariția AV WASTE și aprobările fulger?
În 2024–2025 intră în scenă S.C. AV WASTE Consulting S.R.L., societate administrată de:
- Ana Maria Faur,
fiica vicepreședintelui CJ Brașov, Șerban Todorică și soția lui Victor Faur, director în ADI ECO Zona Rupea (structură integrată în sistemul județean de gestionare a deșeurilor).
Pentru această firmă, lucrurile se schimbă spectaculos. Practic, aceeași activitate, cu aceleași coduri CAEN și aceleași proceduri, devine peste noapte perfect acceptabilă — dar numai pentru noul operator se pare.
Operatorii existenți, ținuți ani la rând sub condiționări și blocaje! În timp ce AV WASTE este avizată rapid și fără impedimente, operatorii tradiționali din județ au avut parte de:
- întârzieri administrative,
- condiționări legate de SMID,
- refuzuri sau amânări nejustificate,
- mesaje publice contradictorii,
- presiuni pentru restrângerea activităților de tratare.
Această diferență de tratament este vizibilă și documentată în corespondența dintre operatori și instituțiile județene.
Un dublu standard evident: “nu se poate” devine “se poate”, dar doar pentru unii! Situația ridică întrebări legitime:
- Cum s-a putut transforma, peste noapte, o activitate considerată ani la rând “nelegală”, “periculoasă” sau “în contradicție cu SMID” într-una perfect acceptabilă?
- De ce operatorii vechi au fost blocați, în timp ce firma conectată la un fost vicepreședinte CJ este avizată fără opoziție?
- Ce justifică schimbarea radicală a poziției ADI ISO Mediu și a Consiliului Județean?
- De ce neclaritățile invocate anterior nu se mai aplică în cazul AV WASTE?
Din analiza documentelor rezultă clar: nu legislația s-a schimbat, ci modul în care autoritățile au ales să o aplice.
Aplicarea selectivă a legii are consecințe grave:
- compromite obiectivele de mediu ale României,
- poate genera sancțiuni europene,
- distorsionează piața concurențială,
- afectează credibilitatea instituțiilor,
- creează suspiciuni de favorizare sau influență nejustificată.
În plus, județul rămâne cu rezultate dezastruoase: o reciclare de doar 8,45% și o deviere infimă de la depozitare, ceea ce îl plasează printre cele mai slabe din țară, deși resursele și infrastructura ar putea permite performanțe mult mai bune.
Cazul AV WASTE scoate la iveală o problemă mai profundă: nu lipsa capacităților tehnice ține Brașovul la 8% reciclare, ci modul în care instituțiile aplică legea în funcție de operator ori pe ctiterii de casă, de rudenie, de influență politică.
- Când operatorii sunt independenți → apar blocaje, condiționări și refuzuri.
- Când operatorul este legat de foști decidenți județeni → dispar toate obstacolele.
Orice investiție în tratarea deșeurilor este binevenită și necesară, dar transparența și echitatea sunt esențiale. Fără acestea, sistemul rămâne vulnerabil, iar județul Brașov continuă să rateze obiectivele fundamentale privind mediul.

Ce jocuri face Szenner Zoltan Huba și pentru cine? De ce bagă ,,bețe,, în roate unora și suflă în pânze altora?
Update 10 Decembrie 2025! Acordare drept la replică AV WASTE Consulting!
După publicarea prezentului articol, am primit astăzi, 10 decembrie, o comunicare din partea societății AV WASTE prin care ni se solicită ștergerea integrală a articolului. Redăm mai jos, în integralitate, punctul de vedere al societății pe care îl publicăm ca un drept la replică. Menționăm că toate informațiile publicate de ASUM sunt bazate exclusiv pe documente oficiale emise de autoritățile competente, atașate și publicate cu respectarea legislației naționale și europene privind informarea publicului. Articolul conține analize și citări ale actelor emise de instituțiile statului.
În consecință, notificarea AV WASTE nu are fundament juridic, iar solicitările de ștergere sau cenzurare nu pot fi luate în considerare.





