În cursul anului 2022, doi tineri cu dizabilități aflați în grija și ocrotirea Statului, instituționalizați la orfelinatul din Săcele, condus la aceea vreme de ,,priceputa,, Mirela Lăcătușu, o dură învechită a sistemului și obedientă, au fost scoși la muncă de un angajat al orfelinatului, Munteanu Ovidiu. Aceaștia au fost duși să lucreze, câte 8 ore pe zi, la un imobil aflat pe strada Castelului din Brașov aparținând unui alt angajat al Protecției Copilului Brașov, Răzvan Cicorschi.
Toată această procedură s-a derulat în mod ilegal, total. Ca să nu se poată afla de câte ori au fost scoși la muncă, fără forme legale, registrul special de evidență a dispărut din orfelinat. Totuși, chiar și în aceste condiții, Avocatul Poporului a identificat în cazul unui tânăr, 33 zile, iar în cazul celui de-al doilea, 16 zile.

Primarul Municipiului Săcele, Virgil Popa, tutorele legal al tânărului cu dizabilități (I.D), a fost șocat la aflarea veștii. O veste pe care i-am dat-o noi, nimeni altcineva. Virgil Popa NU a fost informat și nici nu i s-a solicitat, așa cum era legal, acordul. De ce??? Comisia de tutelă, instituită în cadrul Primărie Săcele, nu a avut cunoștință că tânărul a fost scos din centru și dus să lucreze, fără forme legale. Comisia de tutelă nu și-a dat acordul privind învoirea tânărului, pentru a desfășura activități remunerate sau nu.
Decizia magistraților nu este definitivă. Aceasta poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la pronunțare. Ovidiu Munteanu se bucură în continuare de prezumția de nevinovăție.
Cea mai gravă concluzie a acestui dosar nu este condamnarea unui angajat al statului Român. Cea mai gravă concluzie este că doi tineri cu dizabilități, aflați sub protecția statului român, au ajuns, potrivit hotărârii pronunțate în primă instanță, victime ale muncii forțate chiar în sistemul care avea obligația legală și morală să îi protejeze. Când cei vulnerabili nu mai sunt apărați de instituțiile create pentru ocrotirea lor, încrederea în întregul sistem de protecție este zdruncinată.
Ovidiu Munteanu nu este un caz singular. De-a lungul timpului, ASUM a prezentat și alte cazuri în care angajați ai DGASPC Brașov au fost condamnați definitiv pentru infracțiuni grave, inclusiv infracțiuni de natură sexuală.
Toate aceste cazuri s-au produs în perioada în care instituția a fost condusă de Julieta Gîrbacea. Managementul acesteia a fost lăudat de Consiliul Județean Brașov. Protecția Copilului Brașov se află în subordinea Consiliului Județean Brașov. Că așa este la noi, să lăudăm ceea ce nu trebuie! Chiar dacă răspunderea penală este întotdeauna individuală, repetarea unor astfel de situații ridică semne serioase de întrebare cu privire la modul în care a fost exercitat actul de conducere, mecanismele de control intern și capacitatea instituției de a preveni și identifica din timp comportamente incompatibile cu misiunea de protejare a copiilor și persoanelor vulnerabile.
Rămâne o întrebare la care conducerea DGASPC Brașov și Consiliul Județean Brașov ar trebui să răspundă public: după o condamnare în primă instanță pentru muncă forțată asupra a doi tineri cu dizabilități aflați în grija statului, consideră că au făcut tot ceea ce era necesar pentru a preveni o asemenea tragedie? Sau privesc acest dosar ca pe un simplu incident administrativ?
Societatea are dreptul să afle dacă au fost identificate responsabilități la nivelul conducerii, ce măsuri au fost dispuse pentru ca astfel de fapte să nu se mai repete și dacă cineva și-a asumat răspunderea morală pentru ceea ce s-a întâmplat.

