Compania de salubritate Brai Cata a demarat, de mai mult timp, o campanie de informare a cetățenilor cu privire la modul în care trebuie făcută colectarea selectivă a deșeurilor. Cam tot ce aruncă fiecare dintre noi la gunoi! Tot prin această campanie, cetățenii sunt informați cu privire la consecințele asupra mediului și implicit a calității vieții, dacă această activitate nu se face corespunzător, responsabil! Este de apreciat și extrem de importantă această campanie.
„Vedem adesea anunțuri de tipul „Aruncă bateriile uzate aici!”, mai ales la intrarea în hipermarketuri, dar prea puțini dintre noi adunăm bateriile uzate, pentru a le depozita în aceste locuri speciale, având în vedere statisticile care arată că, în fiecare an, 50 de milioane de baterii uzate sunt aruncate la gropile de gunoi. Ceea ce nu știm încă foarte clar este că fiecare din aceste baterii, oricât de mici ar fi, reprezintă o bombă ecologică atât pentru om, cât și pentru mediul înconjurător. Într-un singur an, un român achiziționează în medie cel puțin două baterii tip pastilă și 10 baterii portabile AA și AAA. La coș ajung în jur de opt baterii, susține Bogdan Constantinescu, managerul general al BRAI CATA SRL, firmă specializată în colectarea separată a deșeurilor. El a pregătit câteva argumente solide în privința necesității reciclării bateriilor.
Poluarea produsă de ele are efecte grave asupra sănătații și mediului
Iată câteva din principalele motive pentru care bateriile nu mai trebuie aruncate la gunoi:
1. Pentru a recupera resursele neregenerabile
Bateriile conțin metale neregenerabile, cum sunt plumbul, nichelul, oțelul, zincul, argintul și manganul. Bateriile cu hidrură de nichel conțin și elemente de pământ rare. Eliminarea bateriilor uzate la depozitele de deșeuri nu reprezintă o opțiune de prelucrare acceptabilă.
2. Pentru o soluție sigură după consum
Bateriile cu litiu pot exploda sau arde și pot duce astfel la incendii de proporții în gropile de gunoi și, implicit, la gaze toxice emanate în timpul arderilor. Totodată, bateriile care sunt folosite în jucării și în multe produse de uz casnic zilnic sunt extrem de periculoase, dacă sunt depozitate necorespunzător, gasite și apoi înghițite de copii.
3. Pentru a elimina deșeurile toxice din depozitele de deșeuri
Anumite tipuri de baterii conțin metale grele toxice precum plumb, cadmiu și mercur. Unele baterii alcaline (mai vechi, importate și/ sau contrafăcute) conțin mercur. Pe măsură ce bateriile încep să se descompună în depozitul de deșeuri, aceste metale grele se pot scurge pe suprafața terestră și de acolo în pânza freatică. Cea mai bună modalitate de a recupera cele mai toxice baterii la sfârșitul vieții este de a le oferi consumatorilor un program simplu de colectare și reciclare. Unul dintre aceste programe este accesibil la intrarea în numeroase supermarket-uri care pun la dispoziția clienților cutii speciale pentru reciclarea bateriilor.
4. Efecte asupra aerului – arderea „gunoaielor”
Incinerate, o parte din materiale sunt degajate în aer sau intră în contact cu apa, devenind astfel nocive pentru mediul înconjurător şi mai ales pentru om. Oxizii toxici sunt eliberați în aer după arderea bateriilor și au efect devastator asupra plămânilor.
5. Efecte asupra sănătății
Mercurul este o substanţă cancerigenă ce afectează grav sistemul nervos şi rinichii. Cadmiul este o sustanţă cancerigenă, care inhalată afectează grav plămânii, iar înghiţită îmbolnăveşte rinichii. Nichelul are efecte nocive asupra pielii. Plumbul nu este bio-degradabil şi afectează rinichii şi creierul.
„Materialele şi substanţele conţinute pot fi reutilizate, contribuind şi la conservarea resurselor naturale”
„Este important de știut faptul că prin colectarea separată a bateriilor uzate contribuim la prevenirea unor efecte majore asupra mediului înconjurător şi sănătăţii tuturor. Bateriile sunt stocate în siguranţă şi transferate ulterior către instalaţiile de tratare, încetând astfel a fi un pericol general. Totodată, materialele şi substanţele conţinute pot fi reutilizate, contribuind, în acelaşi timp, şi la conservarea resurselor naturale”, concluzionează Bogdan Constantinescu, manager general BRAI CATA SRL.
Din perspectivă legală, orice magazin ce comercializează baterii trebuie, de asemenea, să accepte bateriile uzate. Dincolo de această obligație legală, orice companie poate deveni punct de colectare din considerente ecologice sau pentru că firma generează cantități mari de baterii uzate. În cele mai multe țări europene, peste 70% din bateriile uzate sunt colectate separat şi reciclate” se mai menționează în materialul postat de compania Brai Cata!