Prescon Prefab Brașov execută lucrări de excavare a nisipului și pietrișului fără a deține licență/permis de exploatare, emis de către A.N.R.M (Agenția Națională pentru Resurse Minerale), încă din anul 2019! Un fel de ciordeală, asta opinăm noi. În anul 2019 s-a dispus sistarea activității si sesizarea IPJ Brașov. În acest caz există un dosar penal în care se fac cercetări de către organele competente sub coordonarea unui procuror. Asta rezultă din răspunsul transmis ASUM , de către Secția Regională de Transporturi Feroviare Brașov.
Compania Brașoveană Prescon Prefab nu execută doar activități miniere fără permis sau licență, aceștia și comercializează ceea ce ciordesc, ceea ce exploatează în mod ilegal! Cum altfel se numește ceea ce fac!? Considerăm că se impune extinderea cercetărilor cu privire la săvârșirea, de către Prescon Prefab, și a altor infracțiuni!?
IPJ Brașov ne-a transmis că…”aspectele sesizate de catre dumneavoastra au fost documentate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Brașov, structura de politie care ne-a comunicat faptul ca sesizarea mentionata in cuprinsul cererii face obiectul unui dosar penal in care se efectueaza cercetari de catre politiști din cadrul Sectiei Regionale de Politie Transporturi Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unitatii de parchet competente„
La data de 9 iunie 2022 activitatea de exploatare a agregatelor minerale era în toi, așa cum rezultă din imaginile surprinse de către ASUM Brașov! Am întrebat un reprezentant al firmei Prescon Prefab, referitor la proveniența agregatelor pe care le folosesc și comercializează. Răspunsul a fost halucinat…avem stocuri mai vechi…! Serios??? Aceasta este proveniența stocurilor?
Au recidivat, opinăm noi! Și în acest caz au fost sesizate organele competente, IPJ Brașov, și s-a dispus sistarea activității de exploatare ilegală a agregatelor minerale. În acest caz putem vorbi de sfidarea Legii și a autorităților Statului Român în cel mai brutal mod posibil!? Cum este posibil așa ceva? Pe ce și pe cine se bazează această companie care își permite să bage mâna în bunurile publice de câțiva ani de zile și fără să i se întâmple nimic? În sensul stopării acestei practici și tragerea la răspundere a persoanelor responsabile? Societate este administrată de Alexandru Neculaie, fiul cunoscutului om de afaceri Ioan Neculaie.
Despre aceste aspecte am informat Garda de Mediu Brașov și am solicitat efectuarea unui control la Prescon Prefab.
Amendă contravențională de 50.000 lei și interzicerea exploatării de agregate minerale! Asta au dispus comisarii Gărzii de Mediu Brașov în urma controlului efectuat la societatea Prescon Prefab Brașov. Controlul s-a efectuat în perioada 29.06.2022-05.07.2022, în urma sesizării depuse de ASUM Brașov. În urma controlului, comisarii Gărzii de Mediu Brașov, au constatat că societatea nu deține Autorizație de Mediu pentru stația de sortare -spălare-concasare agregate. Garda de Mediu Brașov a dispus, ca măsură, pe lângă amenda contravențională aplicată, obținerea Autorizației de Mediu, conform prevederilor Ordinului MMGA nr. 178/2007.
Agenția Națională pentru Resurse Minerale a reacționat și ea! Conform unei adrese scrise, transmisă ASUM Brașov, ni se aduce la cunoștință că,… reprezentantul A.N.R.M. din cadrul Compartimentutui de lnspecție Teritorială Brașov, a fost convocat la sediut l.P.J Brașov-S.l.C.E. , referitor la Prescon Prefab S.A si inștiințat că, se va constitui un dosar penal în care vor fi conexate toate sesizările referitoare la exploatarea ilegală de resurse minerale …!
Și totuși, chiar și în aceste condiții, Prescon Prefab Brașov sfidează Legea și autoritățile Statului Român! În data de 20 Iulie compania ciordea în continuare, utilajele erau la treabă în balastieră, fără nici o problemă. Acestea au fost surprinse de către reprezentanții Poliției Locale Ghimbav.
imagini Poliția Locală Ghimbav
Felicitări reprezentanților Poliției Locale din Ghimbav care, după o perioadă de monitorizare, au reușit să-i surprindă în flagrant exploatând, ilegal, agregate minerale din respectiva locație. Poliția Locală Ghimbav a dispus aplicarea unei amenzi contravenționale în valoare de 50.000 lei și SISTAREA ACTIVITĂȚII! Mai mult, au fost sesizate și alte instituții cu competențe în domeniu. Urmărim atent tot acest caz, unul halucinant, cu decizii de sistare a activității dispuse de Garda de Mediu și A.N.R.M, de Poliția Locală Ghimbav, cu un dosar penal care parcă nu se mai finalizează, cu toată această sfidare a Legii din partea companiei Prescon Prefab Brașov. Pe cine și pe ce se bazează Prescon Prefab Brașov??? Cum este posibil să ignori atâtea decizii dispuse de către autoritățile Statului și tu să ciordești în continuare, fără nici o problemă??? Cine poate opri toată această activitate, ilegală, desfășurată de câțiva ani de zile de către compania Prescon Prefab??? Sunt doar întrebări,… legitime!
de interes