În cursul anului 2022, doi tineri cu dizabilități aflați în grija și ocrotirea Statului, instituționalizați la orfelinatul din Săcele, condus la aceea vreme de priceputa, Mirela Lăcătușu, o dură învechită a sistemului și obedientă, au fost scoși la muncă de un angajat al orfelinatului, Munteanu Ovidiu. Aceaștia au fost duși să lucreze, câte 8 ore pe zi, la un imobil aflat pe strada Castelului din Brașov aparținând unui alt angajat al Protecției Copilului Brașov, Răzvan Cicorschi.
Toată această procedură s-a derulat în mod ilegal, total. Ca să nu se poată afla de câte ori au fost scoși la muncă, fără forme legale, registrul special de evidență a dispărut din orfelinat. Totuși, chiar și în aceste condiții, Avocatul Poporului a identificat în cazul unui tânăr, 33 zile, iar în cazul celui de-al doilea, 16 zile.
Primarul Municipiului Săcele, Virgil Popa, tutorele legal al tânărului cu dizabilități (I.D), a fost șocat la aflarea veștii. O veste pe care i-am dat-o noi, nimeni altcineva. Virgil Popa NU a fost informat și nici nu i s-a solicitat, așa cum era legal, acordul. De ce??? Comisia de tutelă, instituită în cadrul Primărie Săcele, nu a avut cunoștință că tânărul a fost scos din centru și dus să lucreze, fără forme legale. Comisia de tutelă nu și-a dat acordul privind învoirea tânărului, pentru a desfășura activități remunerate sau nu. Tânărul, fiind pus sub interdicție, nu ar fi putut să fie angajat cu forme legale.
Ce nu înțelegem noi, Munteanu Ovidiu și Răzvan Cicorschi, șefa orfelinatului, priceputa Mirela Lăcătușu, dar și Gîrbacea Julieta și Mihai Priboi, toată gașca aceasta de specialiști, chiar nu știau că tânărul cu dizabilități se află sub interdicție și are desemnat un tutore?
Interdicția judecatorească este măsura de ocrotire , de drept civil , care se ia de către instanța de judecată față de persoana fizică lipsită de discernământul necesar pentru a se ingriji de interesele sale datorită alienației sau debilității mintale , constând în lipsirea de capacitate de exercițiu și instituirea tutelei.
Statul Român , prin instituția specializată Protecția Copilului Brașov, supune la muncă, fără forme legale, tineri cu dizabilități? Trist, dar aceasta este opinia noastră, bazată pe documente și mărturii. Este inadmisibil așa ceva. În tot acest timp, preocuparea Protecției Copilului, această instituție mizeră și nocivă, a fost de a acoperi, oarecum, urmele și de a albii autorii.
Ovidiu Munteanu, șmecherul plătit din bani publici, este bine, la același loc de muncă. Beneficiarul muncii celor doi tineri cu dizabilități, Răzvan Cicorschi, am înțeles că s-a transferat la ANAF. Băiat bun, nu putea să nu-și găsească alt cuib, bine plătit și tot din punga publică. Este superb, ce poți să mai spui. Psiholog de meserie, bănuim că acordă consiliere psihologică contribuabililor. Cam acesta este tabloul mizerabil, inuman, o radiografie pe scurt a abuzului, a mușchilor, a interesului și preocupării conducerii de la Protecția Copilului Brașov. Tandemul Gîrbacea Julieta și Mihai Priboi, o asociere nocivă, la vârful unei instituții publice, cu susținerea conducerii Consiliului Județean Brașov, sunt bine și ei, tot pe grămadă, la butoanele instituției.
Ne punem speranța totală în organele de anchetă, Poliție și Parchet. În acest caz există un dosar penal în care se fac cercetări. Vom aștepta rezultatul și decizia luată. Toți cei responsabili trebuie să răspundă conform Legii, iar aceste abuzuri trebuie să înceteze.
Avocatul Poporului, instituție sesizată de ASUM, a transmis și o recomandare conducerii Protecției Copilului Brașov.
Tinerii și copii din orfelinatele din Brașov, dar nu numai, nu sunt slugile nimănui, nu sunt fantezii sexuale pentru toți dezaxații, nu sunt saci de box pentru toți neterminați și nici cobai pentru experimentele nocive ale unor retarzi, plătiți din bani publici pentru a-i ocroti și educa. Acesta nu este un sistem de protecție, este doar umila noastră opinie.
Urmează, cuibușorul de nebunii din Codlea (orfelinatul din Codlea), avându-i în rolurile principale pe priceputa, Mirela Lăcătușu, cu moșmondelile ei, dar și pe fostul ginere (A.J), fost instructor de educație în orfelinatul condus de grijulia soarcă, cel cu inima lui zburdalnică.